Adinna

Scrisoare deschisă către popor

2012-02-09T15:16:00.005+02:00

Scrisoare deschisă poporului român, transmisa de arhimandritul Iustin Parvu - Mesajul tăbliţelor de la Tărtăria

Popor român,

Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum,să îţi aminteşti cine ai fost,cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi!Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut , crescut şi educat în graniţele sale ?Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria , şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.
Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ. Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat ?Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat ?Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.
Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile ?Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta? Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta ? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma ?

Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. Tu taci...

Astăzi , ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam. Tu taci...
Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. Tu taci...
Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei. Tu taci...
Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile. Tu taci...

Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile “ la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul iar ţara rămâne pe butuci. Tu taci...
Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse pentru ca fii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:
1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. Tu taci...
2. Elemente din tezaurul ţării sunt trimise “ la expoziţie“ în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele. Tu taci...
3. Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională. Tu taci...

Slujbaşii ţării, căftăniţii vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”. Tu taci...

Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată,pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui. Tu taci...

Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze spun că nu e nimic deosebit. Tu taci...
Ţi se fură voturile iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată. Tu taci...

În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic. Tu taci...

Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS. Tu taci ...
Dacă te îmbolnăveşti , nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele , s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare. Tu taci...

Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român , chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României, (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al ŢINUTULUI SECUIESC, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. Toţi tac... Tu taci...

Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii pentru că eşti prea bogat în viziunea lor sau nu meriţi ce ai câştigat , iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma. Tu taci...

Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire. Tu taci...

Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul. Tu taci...

Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul dar să mai te consulte pe tine . Tu taci...
Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri fără să le pese de interesul naţiunii trădând jurământul făcut la investire.
Asta se întâmplă astăzi, popor român, şi... Tu taci...

Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta,românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.

Cât o să mai taci ?
Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii. -

Acesta este mesajul nedescifrat până acum, al tăbliţelor de la Tărtăria !

Poveşti inspirate din realitate (II)

2012-01-07T20:48:00.004+02:00

Obişnuise de-a lungul anilor să se încreadă prea mult în vorbe, cu toate că, de cele mai multe ori, rămânea dezamăgită. A început aşadar să îşi numească dezamăgirile Realitate şi să înveţe cât de puţin înseamnă vorbele în comparaţie cu faptele. Ştia încă din gimnaziu, de la ora de latină, proverbul "Facta non verba", însă niciodată nu îi atribuise adevăratul sens.
Ştiu, realitatea nu este neapărat lucrul cel mai bun sau cel mai logic, însă ea te ţine cel mai aproape de adevăr.
"Realitatea este ruina unui basm", spunea Blaga...şi chiar aşa este.
Se obişnuise cu ideea asta şi încerca mereu să rămână cât mai aproape de acest "frigider al cuvintelor" numit realitate. Ştia demult să citească printre rânduri şi să scoată la suprafaţă caractere camuflate în bună voinţă şi dragoste. Actori în teatrul vieţii suntem cu toţii, dar uneori ne subestimăm unii pe alţii. Şi ea, blondă cu ochi albaştri, camuflată în sinceritate, era plină de remuşcări şi amintiri şi nu ştia că lasă să se vadă asta în fiecare propoziţie pe care o scria. Nu ştia că, o dată ce a dat vrabia din mână pe cioara de pe gard, trebuie să se resemneze şi să-şi păstreze gândurile pentru ea, să nu răscolească în trecutul ei fiinţele minunate cărora era deja prea târziu să le mulţumească. Cu alte cuvinte, să accepte realitatea...a ei şi a celorlaţi în care ea nu încape.
Zăpada ar fi fost mai albă dacă ea ar fi ştiut asta şi frigul ar fi fost mai puţin pătrunzător. Fata de acum şi-ar fi fumat ţigara împreună cu el şi nu singură, având o mie de gânduri şi bănuindu-l pe el... Iar dacă el ar fi ştiut să fie sincer ar fi fost salvat. Acum, trebuie să trăiască lângă îndoielile ei veşnice...îi greşise.
Au urmat treizeci de minute în care nu şi-au vorbit deloc...probabil că el regreta faptul că trăieşte departe de realitate şi că o rănise, însă nu-i putea simţi durerea...era obişnuit să-i simtă doar căldura.
Oare, dacă ar fi presupus că este ultima dată când o are în faţa ochilor, ar fi procedat la fel?

Ana

2011-12-13T20:40:00.013+02:00

Prieteniile se nasc multe, în diferite momente din viaţă...se formează în timp, consolidându-se, devenind puternice sau, tot în timp, tranşate de distanţă şi acoperite de uitare, se sting.
De-a lungul timpului s-au stins multe... Aş putea da vina pe mentalitatea de atunci, pe copilarie, pe vise, iluzii, pe lipsa de experienţă, dar la ce ar folosi? Zâmbesc, pentru că din fiecare am învăţat câte ceva şi fiecare dintre ei mi-au rămas în suflet şi îi voi îmbrăţişa cu caldură de fiecare dată când îi voi revedea.
Am înţeles, mai târziu, că nimic nu este întâmplător, că nu toate îşi aveau rostul şi atunci am reuşit să privesc doar partea bună şi să învăţ din fiecare câte ceva.
Tot mai târziu, am învăţat că o prietenie adevărată nu înseamnă să te vezi zilnic, înseamnă să fii alături de prieteni atunci când greşesc, înseamnă răbdare, acceptare, căldură şi mai înseamnă mult dincolo de orice cuvânt aş putea acum folosi pentru a o descrie...
În primul an de facultate a luat naştere o frumoasă prietenie... A fost prima colegă cu care m-am împrietenit după săptămâni în care nu cunoşteam pe nimeni acolo.
Era mai mare decât mine şi am învăţat multe lucruri de la ea pe vremea când nici mâncare nu ştiam să fac.

Stătea în chirie aproape de mine, mai jos pe stradă....defapt, 5 ani de zile s-a nimerit ca de fiecare dată când m-am mutat să se mute la 10 minute de mers pe jos de mine, ceea ce mereu ni s-a părut la amândouă interesant.
A fost mereu acel gen de prietenă cu care, chiar dacă nu mă vedeam des sau nu vorbeam des, era mereu acolo. Nu ne+am cerat niciodată, nu ne-am contrazis niciodată, pentru că pur şi simplu nu aveam de ce...nu am avut şi nu voi avea niciodată ce să îi reproşez.

Iubea Clujul mult, la fel ca si mine şi mereu şi-a dorit să rămână aici şi, cu sacrificii poate, a reuşit tocmai pentru că îţi dorea foarte mult.
Dar viaţa ia, de cele mai multe ori, întorsături neaşteptate, apar momente în care trebuie să iei decizii ce îţi schimbă total orice plan şi care îţi schimbă aproape total drumul în viaţă.
A plecat.
Acum a început, practic, o altă viaţă, departe de România, când se aştepta cel mai puţin. Defapt, nu s-a gândit niciodată la asta.

Îmi va fi foarte dor de ea...defapt, deja îmi este. Ştiu că, probabil, vor trece ani până ne vom revedea şi asta nu îmi dă nicio siguranţă, când ştiu că este un miracol de la Dumnezeu doar faptul că te trezeşti în fiecare dimineaţă.
Pe Ana nu o voi uita niciodată, este o prietenă de neînlocuit...mă voi ruga mereu să fie bine şi abia aştept să o văd din nou în faţa mea.

Exerciţii cu şi despre animale

2011-12-05T11:47:00.006+02:00

Vă plac Maimuţele?... Sau poate Iepuraşii?... Dar Urşii Panda?...

Nu, nu este un sondaj prin care încerc să aflu ce animale vă plac, ci este noul curent zoologic care a cuprins muzica haos din România.

1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8! Toată lumea să se scuture ca un iepure! ...2...4...6...8

Respiraţi adânc şi începeţi să tremuraţi ca urşii panda! 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8! Încă o dată!

Iar acum, maimuţariţi-vă! Nu, nu aşa, ci funky!

Corina a lansat videoclipul celui mai nou single al său, "Munky Funky".
Filmările au avut loc într-un parc de distracţie din Bucureşti, sub regia lui Florin Botea, iar materialul a fost realizat de echipa HaHaHa Production.

Mesajul "este frumos, dar lipseşte cu desăvârşire", asta ca să fie bifată caracteristica principală pe care se bazează muzica house (şi nu numai) din Romeinia.
Stilul Doamnei Gaga, omniprezent la aşa-zisele noastre artiste, este şi el mai mult decât vizibil, iar prezenţa ViAiPiurilor din industrie (nu, nu metalurgică)în clip este şi ea bifată.

Acum expiraţi, închideţi ochii şi (nu) scuipaţi!

Povesti inspirate din realitate (I)

2011-11-27T15:08:00.009+02:00

Adormise greu noaptea trecută... Nu era împăcată cu ea, nu era împăcată cu el şi o neliniştea discuţia de dinainte. Se obişnuiese să primească şi să scrie mesaje compuse din cuvinte de iubire în fiecare noapte, până adormea, însă de data asta nu a mai fost aşa...
Şi-a propus să nu se mai amestece în unele aspecte din viaţa lui, fără să ştie exact de ce... Sau bănuia că ştie, dar îi era greu să accepte: pur şi simplu nu era treaba ei, nu o privea. Plus că el, o înţelegea greşit...sunt sigură că ea îi dorea doar binele şi niciodată nu ar fi dorit ca el să renunţe la munca lui, dar el asta credea...
Dimineaţa s-a trezit mult mai obosită decât adormise... Ochii întredeschişi, apăsaţi de pleoapele grele, nu-l vedeau lângă ea pe cel pe care şi-ar fi dorit să-l vadă. Cafeaua era mai amară decât oricând şi ţigările se fumau parcă singure, una după alta...una după alta...
A intrat în cadă să-şi spele gândurile şi stătea nemişcată, ameţită de aburi de singurătate, cu gândul la el... A închis ochii şi bărbia a început să-i tremure...cum se poate să plângi atunci când iubeşti şi eşti iubit? se întreba. Nu avea nicio îndoială că nu era aşa, se iubeau, cu siguranţă erau lacrimi de dor... Şi-a ridicat privirea în tavan şi căuta acolo cerul plin de stele care obişnuia să o liniştească de fiecare dată...dar nu îl găsea.
În ultimul timp, îi auzise vocea din ce în ce mai rar, iar acum, când i-a auzit-o din nou a început să plângă...şi nu avea putere să-i spună nimic, îi răspundea scurt, îşi dorea să-l lase doar pe el să vorbească, pentru că o liniştea.

Postul din suflet pentru suflet!

2011-11-20T15:09:00.008+02:00

Postul este înfrânarea de la toate mâncărurile sau, la caz de boală, numai de la unele; de asemenea şi de la băuturi şi de la toate cele lumeşti şi de la toate poftele cele rele, pentru ca să poată creştinul să îşi facă rugaciunea lui mai cu înlesnire şi să îi fie milostiv Dumnezeu; încă şi pentru a ucide poftele trupului şi a primi harul lui Dumnezeu.

Postul foloseşte şi sufletului şi trupului, pentru că întăreşte trupul, uşurează şi curăţeşte sufletul. Păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului. De aceea, Legea Veche îl recomanda şi îl impune de atâtea ori.
“Nu fi nesăţios întru toată desfătarea şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere şi nesaţiul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţiu, mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va înmulţi viaţa”, zice înţeleptul Isus, fiul lui Sirah (37, 32-34).
Mântuitorul însuşi a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2 si Luca 4, 2). El ne învaţă cum să postim (Matei 6, 16-18) şi ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post şi rugăciune (Matei 17,21; Marcu 9, 29). Posteau de asemenea Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor (Fapte 13, 2, 3; II Cor. 6, 5); ei au şi rânduit postul pentru toţi creştinii.
Sfinţii Părinţi laudă şi recomandă postul cu stăruinţă. Iata ce spune, de pildă, Sf. Ioan Gură de Aur: “Postul potoleşte zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesaturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi îl uşurează”.
Dacă este să o luăm pe partea de logică, ceea ce mâncăm influenţează sănătatea fizică, iar sănătatea fizică influenţează sănătatea minţii. În primul rând, trebuie să pornim de la premiza că mâncăm pentru a trăi şi nu trăim pentru a mânca, iar alimentaţia care o alegem trebuie să fie cât mai sănătoasă, deşi este destul de greu să reuşim asta în ziua de azi. Ne este mereu poftă pe fel şi fel de mâncăruri bune la gust, dar dăunătoare corpului nostru. Ceea ce nu trebuie să uităm este că în timpul postului apar cele mai grele ispite, la fel cum i s-a întâmplat şi Mântuitorului în cele 40 de zile de post când diavolul a încercat să îl ispitească cu întrebări şi să-l atragă, înşirându-i fel de fel de propuneri. În ziua de azi, consider că "îşi bagă dracu' coada" în pas cu timpurile în care trăim...modern! Şi uite aşa apar mâncărurile de post: mezeluri de post, prăjituri de post, ciocolată de post... Pornind de la concepţia că nu trebuie să conţină ingrediente ce provin de la animale, ouă, lapte, carne, se consideră ca fiind produse de post. Dar unde este înfrânarea atunci? Ce fel de post este atunci când ni se face poftă pe tot felul de mâncăruri şi nu rezistăm tentaţiei, scuzându-ne că sunt de post... Şi uite aşa, se duce postul degeaba.
Puţini înţelgem că postul este mai mult decât abţinerea de la mâncare şi băutură...postul trebuie să vină din suflet şi pentru suflet! Să ţii post nu este atât de uşor pe cât pare, dacă ar fi să îl ţii aşa cum trebuie, în toată însemnătatea lui. Cei care fumează, ar trebui să se abţină de la acest viciu, de exemplu, pentru că înseamnă autodistrugere... Şi câţi pot face asta?
Pentru unii, postul este oarecum o panică: "Dacă nu mănânc, mor, ameţesc!" Nu-i adevărat. Postul armonizează şi înviorează tot lăuntrul nostru.
Postul nu este lăsat să omoare omul!

„Cucereşte-te şi sfieşte-te, omule, de bătrâneţea şi vechimea postului, pentru că de o vechime cu lumea este porunca postului. Căci în rai s-a dat această poruncă, atunci când a zis Dumnezeu lui Adam: Din toţi pomii raiului poţi să mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit" (Fac. 2, 16–17)

In Time

2011-11-16T15:00:00.005+02:00

Aţi văzut "In Time"?
Eu l-am văzut de curând...acum o săptămână şi ceva...mi-a plăcut foarte mult!
Am stat să meditez pe tema timpului şi la ideile prezentate în film ore în şir după ce am ieşit din sala de cinema.
M-a deranjat să văd că a fost categorizat ca SF, când ceea ce se întâmplă este real: cei săraci muncesc şi trăiesc de pe-o zi pe alta şi ajung chiar să moară pentru ca magnaţii să trăiască luxurios. Pornind de la expresia "Timpul înseamnă bani", în film, totul se plăteşte cu timpul şi nu există bani efectiv. Cei bogaţi au secole întregi de timp, nu este nevoie să se grăbească deloc cu nimic, în timp ce oamenii din ghetto abia au câte 24 de ore, deci trăiesc cu greu de azi pe mâine.
Se găseşte ai aici cineva care luptă pentru dreptate şi pentru pedepsirea celor vinovaţi, însă îşi riscă viaţa de atâtea ori.
Au fost replici interesante care îţi dau de gândit, iar protagoniştii au jucat foarte bine.
Scena care îmi vine acum în minte este una care are loc către finalul fimmului, când cei doi reuşesc să pună mâna pe cei un milion de ani ai magnatului şi acesta din urmă le explică că este totul în zadar, deoarece "mereu vor exista oameni care vor dori să fie nemuritori şi vor face tot ce le stă în putinţă ca să reuşească. Iar pentru ca să obţină asta, trebuie să moară alţi oameni". Şi este imediat contrazis "Nimeni nu ar trebui nici măcar să îşi dorească să fie nemuritor atunci când ştie că este necesar să moară fie şi un singur om pentru ca asta să se întâmple"...
Celor care nu l-aţi văzut încă, vi-l recomand cu încredere.

Lumea văzută dintr-o stare de iubire

2011-11-08T22:58:00.006+02:00

Ce este, oare, frumos şi ce este urât, ce este bine şi ce este rău în vieţile fiecăruia dintre noi? Să fie frumos răsăritul de soareşi ascunsele şoapte ale vântului? Să fie frumoasă marea şi ochii verzi ai fiinţei iubite, părul cârlionţat al copilului sau zborul pescăruşilor peste valurile albastre?
Să fie binele un fel de şablon al fericirii, în care nu poate exista decât imaginea unui cuplu uman, a unei societăţi sau a unui oraş scufundat ăntr-o continuă scuturare de aripă a armoniei?
Să fie binele legat de banii noştri, de succesul social, de moralitate, de înşelepciune, de căldură şi de sfârşitul oricărui război câştigat?
Ce criterii exterioare sau interioare avem pentru a decide ce este bine şi ce este rău, ce este frumos şi ce este urât?
Căci, dacă sunt frumoşi doar ochii verzi, înseamnă ca ochii negri, căprui sau albaştri sunt urâţi? Dacă iubim părul drept sau cârlionţat şi-i atribuim frumuseţe, înseamnă ccă oamenii fără păr sunt urâţi? Ce criterii de apreciere a binelui, a răului, a frumosului şi a urâtului avem în sufletul nostru, cât de supuse sunt în faţa unui ţablon, cât suntem supuşi etichetei li cât ne pierdem în vâltoarea materială a vieţii prin aceste etichete? Am ajuns în punctul în care înţeleg că împărţim lumea cu mintea şi în împărţirea asta folosim tot ceea ce am învăţat a percepe ca fiind frumos şi urât, bine şi rău...şi norii şi ploile şi ceaţa şi viscolul conţin în ele frumosul şi binele atunci când ne simţim fericiţi. Dacă sufletul nostru este îndrăgostit, ceaţa şi viscolul se vor face în noi fumuseţe, iar frigul se va face...bun, cum părul vâlvoi al iubitului va deveni la fel de frumos ca părul cârlionţat al unui manechin. Atributele generale ale frumuseţii şi binelui existente în remorca uriaşă a civilizaţiei, precum talia subţire, ochii albaştri, piscina, limuzina, vila devin nesemnificative în faţa sufletului îndrăgostit. Smerenia iubirii face un timp infinit dintr-o singură clipă şi percepe ca bun tot ce este etichetat ca rău în absenţa sa. Când nu iubim un alt om, poate vea tele prinse-n păr şi poate zbura cu aripi proprii până-n desăvârşirea cerului, poate fi rege şi poate avea virtuţi nenumărate, căci vom rămâne indiferenţi la toată frumuseţea aceasta.
Atunci, cu ce ochi privim noi lumea, existenţa, experienţele vieţii noastre, cele pe care le credem obiective? Cum discernem între bine şi rău, frumos şi urât, de vreme ce instrumentul discernământului şi obiectul vederii noastre este propria stare lăuntrică, propria minte, propria conştiinţă? Din fericirea sau nefericirea noastră se deschide ochiul percepţiei. În acele momente în care nu iubim, com vedea rău şi ce-i bun şi urât şi ce-i frumos... Fără dragoste, cu ochiul nostru vedem întuneric în lumină şi de aceea, ori de câte ori ne trezim disperaţi, troşti, nefericiţi, de câte ori vedem suferinţa şi durerea, mânia sau lehamitea în jur, de câte ori ne vedem frustraţi, tensionaţi sau neîndreptăţiţi, ar fi vindecător pentru noi să vindecăm conştiinţa interioară care percepe toate astea...
Aduceţi-vă mereu aminte că suntem capabili să vedem adevărul doar atunci când îl privim dintr-o stare de iubire. Iar iubirea vede precum a spus apostolul: "cu îndelungă răbdare, cu iertare", chiar daca ceea ce apare din lume pare rău.

Aş vrea să ştii că e toamnă...

2011-10-08T16:15:00.005+03:00

Oare tu ştii că toamna asta te simt atât de aproape de sufletul meu?
Fiecare frunza care cade îmi picură în suflet multa iubire, multe amintiri frumoase…
Fiecare rază palidă care străbate printre ramurile copacilor, aproape dezgoliţi, dă stralucire ochilor mei, dă căldură sufletului meu, îmi aduce zâmbete de dor…
Oare tu ştii toate acestea? Oare vezi şi tu farmecul toamnei? Frunzele pastelate îmi trezesc amintiri, ce rămân nemuritoare … Toamna … farmecul ei care te îmbată, te ameţeşte…
Mă aplec, culeg o frunza ruginie, o privesc şi-ţi văd chipul oglindit în ea … o ating şi mă simt cuprinsă de fiori … închid ochii şi te aud… eşti atât de aproape, îţi simt respiraţia…
Mi-e teamă să-i deschid, mi-e teamă că te vei depărta … nu vreau să simt cum te depărtezi, nu vreau să-ţi dispară chipul, nu vreau să mă desprind de farmecul care m-a cuprins…
Rămân aşa, strângând în palmă acea frunză… foşnetul vântului şi căldura unei raze mă trezesc la realitate… Deschid ochii şi sufletul mi se umple de bucurie, realizez că eşti acolo...ochii mi se umple de lacrimi, realizez că nu vei mai veni niciodată...eşti ascuns în adâncul inimii mele şi de acolo nu ai cum să pleci …
Zâmbesc şi ating tandru frunzele ruginii… Şi dacă încă nu ţi-am spus că te simt atât de aproape de sufletul meu, îţi spun acum…
Cu fiecare frunză căzută, cu fiecare şoaptă a vântului, cu fiecare toamnă, te simt tot mai aproape… Regret că nu am reuşit să-ţi spun totul, tată…

Prima dată

2011-09-22T20:10:00.016+03:00

Click (Camuflaj) pregăteşte o piesă frumoasă şi un videoclip, în colaborare cu Fely

Îmi e dor...

2011-09-15T17:35:00.004+03:00

De la simplul gând că "dor" este un cuvânt pe care numai noi, românii, îl avem şi nu poate fi tradus nici într-o altă limbă, mi s-a făcut dor...
Dor de când eram copil şi nu aveam nicio grijă...
Dor de păpuşile mele, de toate...scriam despre fiecare câte o poezie...
Dor de energia pe are o consumam de fiecare dată când întâlneam oameni noi, dor de conflictele interioare pe care le duceam de fiecare dată când greşeam faţă de cei dragi...
Dor de Alina, prietena mea cea mai bună din gimnaziu, cu care îmi scriam scrisori toată vara că nu aveam calculator şi nu ştiam de messenger... Nu am mai vazut-o de câtiva ani, acum e "mare", s-a căsătorit...
Dor de bunicul meu, un om înţelept de la care am învăţat atâtea în viaţă...
Dor de prima zi de liceu când nu îmi cunoşteam aproape deloc colegii şi admiram părul lung, lung până la fund al fetei din prima bancă... Ea era Mări, cea care, în scurt timp, a devenit colega mea de bancă şi o prietenă pe viaţă...
Dor de prietenii mei de-acasă, de cei care m-au respectat mereu, de cei care încă mă strâng cu căldură în braţe de fiecare dată când ne vedem, deşi ne vedem din ce în ce mai rar...
Dor de anii de facultate când eram pierdută în spaţiu şi nu ştiam să-mi fac de mâncare...m-a salvat Ana, pe atunci colega mea, acum una dintre cele mai adevărate prietene...
Dor de zilele...mai exact nopţile...în care mă hotăram cu Andra să mergem la 160 de km, la Sibiu, să ne plimbăm jumate de oră şi să ne întoarcem...
Dor de el...cel mai dor de el! M-a învăţat aproape tot ce ştiu, mi-a fost alături la fiecare bucurie şi tristeţe...îi datorez ceea ce sunt azi şi mi-ar fi plăcut să-l ţin de mână în momentul în care închid ochii pentru ultima dată, dar Dumnezeu a vrut să fie invers... iar acum îmi poartă grija de sus...
Mi-e dor de oamenii care au intrat recent în viaţa mea, de Ioana... sunt fericită că este ea, în sfârşit, fericită...
Şi, cel mai ciudat...mi-e dor de oameni pe care nu i-am văzut în faţa ochilor încă niciodată şi pe care îmi doresc din tot sufletul să-i văd... nu am să dau nume, îmi doresc atât de mult să le-o spun în faţă!

C'est fini la comédie!

2011-09-13T21:26:00.006+03:00

ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care aparține populației de bază a României sau este originară din România.
ROM, ~i m. pop. Persoană care face parte dintr-un grup etnic originar din India, răspândit aproape în toată lumea, ducând (în unele zone) o viață seminomadă; țigan. /< țig. rom
(Sursă: www.dexonline.ro)
Problema romilor aflaţi "la muncă" în Franţa devine din ce în ce mai serioasă! Omologul (în ceea ce priveşte statura) francez al domnului Boc ne detestă din toată inima. Dacă ar fi după creierul lui, orice român ar avea nevoie de viză să meargă în Franţa şi nu ar reuşi niciodată să o obţină! Pentru romi, ar crea lagăre de concentrare, ar fi un Hitler cu evreii!
Pe de o parte, îi înţeleg supărarea şi faptul că este pornit pe cei care "muncesc" în Hexagon cerşind impecabil în atâtea limbi, dar modul în care dânsul îi tratează pe ţiganii români este de-a dreptul nazist. Nu numai România s-a sesizat în această privinţă, ci şi ţările nordice sau Germania şi Anglia, care consideră că preşedintele Franţei nu procedează în conformitate cu legile Uniunii Europene. Sarkozy nu acţionează deloc corect referitor la expulzarea ţiganilor noştri, întrucat au dreptul la liberă circulaţie, drept ce nu le poate fi îngrădit. Mai mult, în UE, un cetăţean care a comis fapte penale este condamnat şi încarcerat în ţara unde le-a comis, nu îl trimite nimeni în ţara de origine.
Şi cetăţenii pe care îi reprezintă Monsieur Sarkozy s-au întins cu gluma de atâtea ori...
Păduchioşi, cerşetori, nespălaţi...sunt doar câteva dintre cuvintele pe care francezii le atribuie românilor. Ca cetăţean al României nu am cum să gust glume de genul "Sportul naţional în România este cerşitul şi nu fotbalul", "Către pubelă, în româneşte, se spune Bucureşti" etc. Bine că sunt ei un popor integru, parfumat şi glorios! Ei nu suportă englezii, ei nu suportă americanii, ei nu suportă românii...ei sunt rasă pură, cum erau nemţii când extirpau evreii... Vive la Republique!
Naţionalismul dus la extrem creează dictatori şi idei tirane duse la extrem... Din ură faţă de englezi şi limba lor, încă de pe vremea războiului de 100 de ani, nici măcar nu au acceptat neologismele provenite din engleză în vocabularul lor...au preferat să spună "şoarece" (souris) mouse-ului, "ordinateur" computerului ş.a.m.d. ... Cred că şi lui Obama îi spun Baraque Obamà... Iar când vine vorba de istorie, ei mereu au fost triumfători, iar când au pierdut au fost trădaţi sau adversarul a trişat. Probabil când a creat Dumnezeu lumea, a început cu Franţa...

Pluie du matin n'arrete pas pelerin!

România, te iubesc!

Uneori am atâtea să spun...

2011-09-09T01:15:00.004+03:00

Mult timp am crezut că celălalt se interesează de mine pentru că sunt eu.
E-adevărat în parte, dar nu trebuie să uit că, dacă celălalt se interesează de mine, o face pentru ă e el! Reciproca fiind adevărată, narcisismul fiecăruia e neîncetat confruntat cu această realitate implicită, rareori enunţată... Rămăşiţele atotputerniciei noastre infantile sunt puse astfel la grea încercare! E atât de plăcut să-mi închipui că celălalt mă iubeşte pentru mine, şi-atât de frustrant să descopăr că mai ales pentru el mă iubeşte!
Binenţeles, există şi iubiri-jertfă, centrate mai cu seamă asupra celuilalt, acţionate de dinamica dăruirii, a ofrandei gratuite. Aceste iubiri sunt, în general, însoţite de o relaţie în care a cere şi a refuza nu există...sunt absente!
Şi uneori ţin mult...uneori!

Pe unde în vacanţă?

2011-07-31T19:53:00.003+03:00

Mă gândeam să scriu articolul ăsta la începutul verii, dar consider că nu am întârziat prea mult, dat fiind faptul că nici nu ştiu exact când a început vara sau dacă a început... Luna-lui-cuptor a suferit de criză la gaz sau la lemne...cuptorul a fost mai mult stricat şi se pare că nu biruie să se încălzească, rămâne umed şi rugineşte de la atâta ploaie.

Dar, chiar dacă rămâne doar ideea de vară, e bine! Pentru că vara intră în peisaj vacanţele...concediile...AAAh, deja mă simt mai bine numai când mă gândesc la toate astea...
Dar să nu uităm de ce ne-am strâns aici, aşadar, spuneţi-mi, pe unde vă petreceţi vara asta, huh?
Să aud, să aud!

Un interviu altfel....cu Tudor Sisu

2011-07-18T21:05:00.004+03:00

Tudor Sișu s-a născut în data de 21 noiembrie, 1977 în București. Nu și-a cunoscut tatăl, doar mama, care lucra până noaptea târziu, motiv pentru care a trăit mai mult pe străzi. În 1996 a înființat formația Il-egal, iar un an mai târziu din cauza unor neînțelegeri, a intrat în La Familia. „Îmi place să fiu lider, în cartierul meu am învățat să fac bani din orice” – spune el. În ceea ce privește scandalul în care a fost implicat, spune că cine vrea să audă parerea sa despre droguri, să asculte melodia „Drogul Meu”. Printre preferințele sale se numără 2 Pac, Snoop Dogg, Warren G, Mc Eight, Siem 50 Cent, Eminem, Nate Dogg, Cypress Hill și Linkin Park. De asemenea, se declară pasionat de istorie, mai ales de cea a celui de-al doilea război mondial.
În 2003 Sişu este arestat pentru consum de droguri şi este condamnat la 3 ani de inchisoare, o lovitură mare pentru întreaga mass-medie. In 2005 este eliberat condiţionat dar în scurt timp revine la închisoare, fiind găsit în posesia unei mari cantitati de droguri la doar 6 luni de la eliberare.

Cam asta e ce ştiti despre Sişu, nu-i aşa?
Acum haideţi să vă spun ce nu ştiţi despre mine.
Sunt golan dinainte să fie la modă să afirimi ca eşti golan. Când mi-am dat seama? În ’90 la Universitate cand purtam o hârtie în piept pe care scria “golan”. Au trecut mulţi ani de atunci. Am fost sus, jos, iar sus, iar jos… ca în viaţă. Dar am rămas golan! Golan în sensul frumos al cuvântului, adică liber. Nu mă simt parte din sistemul ăsta “ticăloşit” şi nici din altul. Până acum, tot ce am înţeles eu e că unii oameni profită de putere în mod destructiv, în loc să se folosească de ea în mod constructiv. Distrugători putem fi toţi...creatori, foarte puţini.

(Sursa: www.SisuTudor.ro)

Am urmărit viziunea rapperului asupra lucrurilor care nu ţin neapărat de muzică şi i-am propus un interviu, mai degrabă o conversaţie aş zice. Pentru cei care nu cunosc o altă latură a lui Sişu, să o descopere:
1. Eu: În urma unei scurte discuţii, a diferitelor interviuri, precum şi din postările tale de pe blog am concluzionat că nu eşti o persoană neapărat religioasă, ci mai degrabă spirituală. Crezi într-o Forţă Creatoare. Noi, ca entităţi purtătoare de particulă divină, ce scop avem pe Pământ?
Sişu: Mie îmi place să spun "translatori divini", dar asta e o chestie personală. La urma urmei, astea sunt chestii tehnice care nu ne privesc, noi tre să ne găsim calea în această epifanie, fiecare citeşte semnele vieţii lui şi concluzionează care e rostul lui.

2. Eu: Spuneai odată că tu nu ai citit toate lucrurile spirituale pe care le spui, ci le ştii... Care este diferenţa dintre "a-ţi dori mult" ceva şi "a ştii că vei avea" cândva acel ceva?
Sişu: Păi, în general, lucrurile astea nu se pot învăţa, le poţi simţi şi poţi vibra la ele sau nu. La urma urmei, dacă un om nu aparţine nici unei religii oficiale, dar respectă acele 10 legi primare, îl considerăm mai puţin bun? Iar eu, creştin fiind şi neţinând seama de acele legi, nu sunt mai mult rău? Eu s-ar putea să îmi complic viaţa în momentul în care conştiinţa actionează, în timp ce omul ăla va fi toată viaţa împăcat cu sine, ştiind că a făcut ce e corect. Marea majoritate a oamenilor se chinuie să respingă acţiunile conştiinţei prin arma ignoranţei şi a bagtelizării,a minimalizării importanţei chestunilor ce ţin de spirit şi transformarea lor în superstiţii uşor de ignorat, ceea ce, pe bună dreptate, ne face un popor superstiţios, mai degrabă decât credincios. Avem nevoie de siguranţa credinţei sănătoase pentru a înceta "să dorim" şi a începe "să avem".

3. Eu: Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm?
Sişu: E greu să defineşti chestia asta, deoarece fiecare om simte în felul lui şi dacă tu simti că rolul tău e să fii tâmplar, atunci ăsta e rostul tău atâta timp cât o faci din convingeri şi nu din constrângeri. În felul ăsta te identifici cu mediul şi o dată ce viaţa ta va fi pe cursul pe care îl vrei şi vei fi împlinit, vei vedea şi cine eşti şi ce vrei şi îţi vei aduce aportul tău.

4. Eu: De mici suntem "educaţi" că Dumnezeu vrea ca noi să facem numai fapte bune şi ne-a dat zece porunci pe care, dacă nu le respectăm, vom fi pedepsiţi! La întrebarea "De ce există bine şi rău" însă, ni se răspundea "pentru că El ne-a dat şi liber arbitru". Dar dacă alegem răul, iarăşi ne va pedepsi. Crezi într-un Dumnezeu răzbunător şi într-un loc al celor pedepsiţi, numit iad?
Sişu: E ca şi cum taică-tu îţii spune nu te duce pe munte că s-ar putea să cazi, dar totuşi tu o faci. El o să facă tot ce poate să ajungă la timp şi poate chiar să se sacrifice,dar şi aşa s-ar putea să fie prea târziu. Şi chiar dacă nu mori, poţi să rămâi afectat pe viaţă, îngreunezi viaţa tuturor celor din jur şi devii tu însuţi o încercare şi o povară pentru alţii. Dar şi dacă nu trăieşti, nu capeţi o imagine clară a lucrurilor. Aici intervine liberul arbitru şi instinctul de conservare. Aici e linia fină dintre şcoala vieţii şi închisoaraea minţii. Dumnezeu a creat şi noi trebuie să căutam la El tăria de a ne menţine în conformitate cu legile - cele 10, nu milioanele de legi ordonante şi derogările.

5. Eu: "Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus", spune o zicală. Tu crezi în soartă, în destin, în noroc?
Sişu: Nimic nu e la voia întâmplării! Ai un destin şi de tine depinde dacă îl îndeplineşti sau nu, dacă lupţi împotriva lui sau dacă lupţi pentru el. Îţi va apărea mereu în cale şi tu vei decide. Tot ce ne înconjoară s-ar putea termina dacă toţi ne îndeplinim destinul, făcând alegerile corecte sau dacă nimeni nu îşi mai îndeplineşte destinul, făcând automat alegerile greşite. Calea de mijloc e lumea materială, cu rele inimaginabile şi bunătate copleşitoare, apa şi focul generează abur.

6. Eu: "Dragoste sau frică" - este una dintre piesele Harp Cord. Dar într-un alt sens sunt cele două sentimente care stau la bază oricărui lucru. Dragostea, sentimentul suprem şi frica, cea mai uşoară modalitate de control şi manipulare. Crezi că nouă, oamenilor, ar trebui să ne fie frică de Dumnezeu?
Sişu: Ţie ţi-e frică de taică-tu? Dacă e unul denaturat, probabil că da. Dar dacă e unul bun şi înţelegător, mai îţi e? Nu, ţi-e mai degrabă ruşine.

7. Eu: "Ai nevoie de răbdare". Răbdarea este o calitate măreaţă. Să ai răbdare este unul dintre cele mai grele lucruri, dar în acelaţi timp este unul dintre cele mai frumoase. Din păcate, nu toţi ating acest nivel, însă noi ştim că răbdarea ţi-o însuşeşti în timp. Ce este timpul şi crezi că trebuie să avem răbdare cu el? Crezi că trăim vremuri în care timpul nu mai are răbdare cu oamenii?
Sişu: Timpul nu are nevoie să aibă răbdare, pentru că el nu suferă constrângeri materiale decât din punctul nostru de vedere. Noi ne raportam la el, noi împărţim în unităţi de timp ciclurile. Noi trebuie să aşteptăm doar ca timpul să ne dezvăluie opţiunile şi e foarte important să nu ezităm când o găsim pe cea bună.

8. Eu: Ce este "Complementar"?
Sişu: Două jumătăţi ce se îmbină perfect.

9. Eu: Ca orice om, sub o formă sau alta, ai trecut prin şi peste, aş zice, multe greutăţi. Consider că le-ai depăşit într-un mod constructiv! Cand mai exact ai descoperit prezenţa divinităţii în viaţa ta?
Sişu: Când găseşti dragostea, începe să capete sens bunătatea, mai ales dacă e reciprocă.

10. Eu: În prezent asistăm la derularea unui Plan Mondial, iar în calitate de cetăţeni ai societăţii de consum, practic contribuim la acest plan. Ceea ce m-a uimit, recunosc, este că din ce în ce mai multă lume se trezeşte la "realitate". Din ce în ce mai mulţi oameni văd şi ştiu! Crezi că noi, oamenii de rând, putem face ceva împotriva lor la un alt nivel decât cel personal?
Sişu: În primul rând, atacul e foarte personal şi lupta, la rândul ei, e foarte personală. Dacă câştigi lupta cu tine, oricum ai câştigat! Acum, contează cât de mulţi oameni câştigă lupta cu ei.

11. Eu: Suntem cu toţii copiii Universului, iar prin naştere devenim şi copiii Pământului. Naşterea pământeană, însă, ne aduce şi apăsarea plânsului existenţei materiale. Redescoperim că suntem cu adevăraţi fericiţi numai atunci când ne amintim, prin trezire, că suntem, în primul rând, copiii Universului. Dar câţi sunt aceia care îşi amintesc acest lucru, ascuns vieţii materiale?
Sişu: Mi se pare o întrebare mai mult retorică. Nu ştiu, câţi? Sper că îndeajuns.

12. Eu: Făcând "radiografia" fiinţei noastre, puţin câte puţin, descoperim că ne cunoaştem foarte superficial. Partea pământeană rezonează cu Pământul, iar cealaltă parte, legată de existenţa universală, este cuplată la frecvenţele Universului. Care este, în mare, diagnosticul "radiografiei" tale?
Sişu: .Încă nu s-a developat filmul, e în laborator.

13. Eu: Dacă ar fi posibil să porneşti într-o căutare a timpului pierdut, ce ţi-ar plăcea să găseşti?
Sişu: Prefer să merg în întâmpinarea timpului promis!

...Ca să vezi că alţii o duc mai rău

2011-07-11T17:54:00.004+03:00

Am vrut să scriu atunci despre asta, pentru că mi se părea o curiozitate cât casa! M-am răzgândit atunci şi iată, am revenit la acest subiect sau cel puţin mi-a servit ca punct de plecare în crearea acestui articol.
Bagajul meu intelectual si emoţional, însă, nu reuşeste pur şi simplu să-mi servească în a pătrunde adâncimea fenomenului acestor îndrăgostiri "eterne", respectiv cum m-ar putea lovi iubirea şi cum m-ar putea stârni pe interior nişte cuvinte negru pe alb, înşirate alandala într-o fereastră virtuală, având înaintea ochilor imaginea destinatarului în chipul unui individ pozat ori de la bust în sus, surâzând lasciv în soare, pe fundalul mării ori fotografiat cu picioare cu tot, deci cu detalii neclare.

Aberaţii...
Cum ziceam, ce m-ar putea stârni? Cuvintele lui de drag şi dor? În cazul acesta aş putea să citesc ceva porcos şi să-mi imaginez că personajul feminin după care unui anume "Jose Armando" îi curg balele grav sunt eu! Că eu sunt cea pe care o doreşte chiar acum în pat, că eu sunt cea pe care o dezmiardă chiar acum cu trandafiri plimbaţi încet pe şira spinării goale, că eu sunt cea în care se-mplântă pătimaş, că eu sunt cea care suspină grav, că eu sunt cea adânc pătrunsă, că eu sunt cea care se lasă moale-n aşternut şi care pimeşte apoi în sictir micul dejun în cameră, servit umil de nu ştiu care cameristă, în vreme ce Jose Armando a plecat devreme să-şi cârmuiască colosul financiar, împins de dorinţa de a câştiga încă şi mai mult ca să mă facă pe mine fericită seara când vine acasă şi ne tăvălim gingaş în aşternuturile mirosind a noi.
RAHAT!
Dar z ice-se că există un mic ghid...ca să vezi că alţii o duc mai rău :))
Un...instructaj...al flirtului pe internet, care presupun că ar trebui să asigure "succesurile". Cică în primul rând ar trebui să nu-i spui prea multe despre tine...probabil ca să eviţi o ţeapă, ştiu eu, când el e infractor şi te întreabă unde locuieşti exact ca să vină să-şi spargă capul şi să te jefuiască. Poţi să oferi detalii precise doar când vă vedeţi faţă-n faţă şi "îl cunoşti cu adevărat"... Deci ghidul aşa crede, că dacă te vezi cu omul la faţă înseamnă că îl cunoşti cu adevărat. Apoi e musai să fii amuzant... Tu nu-l ştii bine pe om, dar e util să-i spui bancuri cu Bulă, ca să vă destindeţi, poate vă stresează tastatura. După aia, treci la complimente!vezi ce pasiuni are şi laudă-l!... Dacă îţi zice că-i place călăria, de exemplu, poţi să-i sugerezi că eşti sigură că e cel mai bun călăreţ şi ţi-ar plăcea să-l vezi prestând : ... Dar fără exagerări!Şi nu complica discuţia!... Aşadar, nu o jeli pe bunica ta care te-a crescut de mică şi care acum e măcinată de osteoporoză. N-o să guste! În fine, atenţie mare la greşeli gramaticale... În sensul că să nu le faci, deşi, dacă eşti prost, ce-i drept, nu te poţi abţine! Şi gata, succesul e aproape garantat!
Vedeţi de ce sunt utile micile ghiduri? Ca să-i lumineze despre adevărata stare a lucrurilor pe imbecili ca mine!

PS: Să nu se înţeleagă greşit, normal că şi eu m-am "îndrăgostit" pe internet ... nu asta încercam să critic şi nu aş fi criticat nici dacă nu mi s-ar fi întâmplat. Problema mea sunt ghidurile de acest gen, care apar şi pe care le mai şi citeşte lumea şi din care se mai găsesc şi mulţi la număr să se inspire...

Perfect? (II)

2011-06-24T16:35:00.006+03:00

(continuare)
Aş spune că atracţia este ingredientul esenţial al unei relaţii între el şi ea. Atracţia este un soi de "ceva" nedefinit, imprecis, cumva necunoscut, ceva misterios, care face ca persoana din faţa ta să-ţi placă, să-ţi stimuleze dorinţa de a fi împreună cu ea.
Dacă acest "ceva" ar fi avut vreo legătură fundamentală cu picioarele lungi, cu talia suplă, cu ochii albaştri şi cu părul lung, deci cu acele calităţi fizice care ne plac la o persoană de sex opus, atunci bărbaţii ar fi fost căsătoriţi cu "femeile perfecte" sau, cel puţin, mulţi dintre ei. Faptul că niciunul nu este căsătorit cu femeia perfectă, sugerează că factorul de atracţie este cu totul altul decât înfăţişarea fizică. Sigur că înfăţişarea poate conta mai mult pentru unii, mai puţin pentru alţii, dar ea este doar un mic atribut al persoanei de care suntem atraşi pentru o relaţie adevărată.

Esenţa atracţiei este, aş zice, experienţa emoţională, parte din ea dobândită în copilărie, parte în fiecare relaţie trăită. Emoţiile crează acea atracţie misterioasă, acel vino încoace, care ne cheamă să fim atraşi către celălalt, către acela care ne va oferi condiţiile necesare pentru evoluţia sufletului şi a fiinţei noastre, cum noi îi vom oferi aceleaşi ingrediente tainice.
Din acest punct de vedere, toţi bărbaţii întâlnesc femeia perfectă şi toate femeile întâlnesc bărbatul perfect... Precum bătrânul din povestea amintită în partea I; s-au întâlnit, totuşi, iar simplul fapt că întâlnirea lor a avut loc demonstrează că ei au fost perfecţi unul pentru altul, tocmai pentru că...îşi oglindeau unul altuia impresia aberantă că există o imagine a perfecţiunii.

Bătrânul a înţeles că femeia pe care o întâlneşti este chiar "femeia perfectă" şi asta întotdeauna, pentru că ea - bună sau rea, urâtă sau frumoasă - este un stimul pentru cunoaşterea de sine şi pentru vindecarea sufletului tău.

Perfect? (I)

2011-06-24T15:17:00.006+03:00

Ajuns la vârsta de 90 de ani, un bătrân a fost întrebat: "Ai trăit atât de mult, e bine, dar nu înţeleg de ce nu te-ai căsătorit niciodată. Ai vreun secret anume?" "O, da, sigur că am un secret", a răspuns bătrânul, sigur pe el. "Nu m-am căsătorit, pentru că am căutat femeia perfectă". "A, înţeleg că nu ai găsit-o, de vreme ce ai fost singur toată viaţa?", a remarcat persoana curioasă. "Te înşeli, am găsit-o". "Atunci, de ce nu te-ai căsătorit cu ea?", a insistat persoana curioasă. Râzând, bătrânul a spus: "Fiindcă şi ea căuta bărbatul perfect!"

Am citit într-un ziar rezultatele unui studiu, care concluzionase că femeia perfectă trebuie să fie blondă, un metru şasptezeci (dacă bine-mi amintesc), să aibă ochi albaştri, să nu stea prea mult în bucătărie, dar mai mult prin cluburi, să fie mereu veselă, să se distreze şi, în niciun caz, să nu fumeze. Cea mai importantă concluzie a studiului este că niciunul dintre bărbaţii chestionaţi nu era căsătorit cu "femeia perfectă" sau cu aceea din visele lor. Probabil că femeia perfectă - descrisă de bărbaţii chestionaţi - încă mai caută, la rândul ei, bărbatul perfect.

Nu m-a surprins faptul că niciunul dintre ei nu erau căsătoriţi cu femeia perfectă, cât m-a surprins descrierea profilului acesteia şi, în mod special, percepţia adolescentină, aş zice, a imaginii fizice a femeii perfecte. Pe vremuri, adolescenţii ţineau "oracole" (poate unii dintre dumneavoastră vă amintiţi şi aţi făcut-o) în care predominau imaginile fizice ale iubiţilor şi iubitelor. În adolescenţă nu ai repere prea multe, nu ai experienţă de viaţă; atunci te ghidează inima, dar şi imaginile obiectelor sau a subiectelor din lumea fizică.

Mai târziu, însă, devine uşor să înţelegi că factorul determinant al atracţiei este, de fapt, experienţa emoţională acumulată. Acesta ar putea fi motivul pentru care bărbaţii nu au întâlnit femeia perfectă din imaginaţia lor, dar - cu siguranţă - fiecare a întâlnit femeia perfectă, existentă, deja, în emoţiile lor.

Raţiuni. Vrăjitorie. Timp.

2011-06-17T13:01:00.004+03:00

Lumea zice că iubirea, cu timpul, se transformă. Că nu mai e aşa, ci pe dincolo... Că nu mai e aşa, ci invers.... Că nu mai e pe faţă, ci de dos... Sau viceversa. Că nu dispare, că devine... Că nu se stinge, se maturizează... Că nu se toceşte, că e mai profundă... Că nu mai e superficială, ci mai adâncă... Că nu mai e furioasă, ci se domoleşte... Că nu se erodează, doar îmbătrâneşte. Că nu oboseşte, doar se poticneşte... Dar, în mod cert, se schimbă!

Pornind de-aici, începem toţi să ne bucurăm la scuze. Să ne explicăm, raţional şi obiectiv (zicem), de ce dispare zâmbetul, de ce dispare bucuria...

Când povestea de dragoste începe să se scrie, niciodată nu se dau explicaţii pertinente şi nici nu se fac calcule matematice. Cui îi trece prin cap să le facă fluturilor din stomac autopsia ştiinţifică în nopţile albe, cu vise magice, în care el o săruta pe ea şi se pierdea hipnotizat în ochii ei albaştri? Sau când ea, nălucă, se topea cu totul când el o atingea fugar pe mijloc, cutremurându-i fiinţa?...Aiureli!

Iubirea e, de fapt, bolnavă de la început. Are un handicap: e oarbă. Şi perfidă. Şmecheră. Vicleană. Şi magică. Îţi ia ochii precum casa de turtă dulce. Te fură. Te vrăjeşte. Te momeşte. Te-mbie ca oaza fantastică. Iar tu, precum însetatul condamnat, o urmăreşti neputincios. Şi înrobit de promisiunile ei deşarte, te repezi nebun să i te închini.

Fără să ştii, absurdule, naivule şi până la urmă, nevinovatule, că vine şi momentul când vraja se rupe, când oaza dispare, când zahărul se topeşte şi casa ta de turtă dulce se prăbuşeşte. Tăcut. Perfid. Insidios.

Şi-atunci se strigă de revoltă...

Însă e prea târziu. Sunt cărări de pe care nu te poţi întoarce niciodată. Sunt uşi care rămân în urmă ferecate. Sunt boli de suflet netratate. Sunt boli fără de leac. Pentru că nimeni nu te avertizează niciodată că a iubi un om nu e tot una cu iubirea.

Iubirea e frumoasă şi perfectă în hainele ei de poveste. Însă iubirea dezbrăcată nu-i nimic mai mult decât fiinţa pe care ţi-ai ales-o. Care nu mai e aceeaşi din clipa când ai iubit-o prima dată.

Deci totuşi are dreptate lumea când zice că iubirea se transformă. Aşa e. Din păcate, nu mai e la fel. Cu fiecare pas, cu fiecare an, cu fiecare încercare, se ştirbeşte. Se ciobeşte. Se roade. Rugineşte. Îmbătrâneşte. Se-nfurie şi se ofileşte.

Treptat, de multe ori, se scutură de tot. Ca buba. Se usucă. Apoi cade. Fără zgomot. Fără bâlci. Tăcută, tristă, resemnată, se-neacă în propria fiinţă. Şi gata...

Oameni frumosi, nu oameni perfecti

2011-05-21T14:27:00.004+03:00

Am avut norocul de a întâlni mulţi oameni frumoşi. îi recunoşti uşor...
Nu e vorba de trăsături fizice, e vorba despre acea împlinire sufletească ce pare a le inunda sufletul. În compania lor ai mereu zâmbetul pe buze, si simţi că te încarci cu energie vitală. Nu mai ai gânduri urâte, gelozia, invidia şi toate celelelalte păcate par a disparea din sufletul tău de muritor.
Credeam că astfel de oameni se nasc aşa şi nu mor niciodată. Mi-a fost dat să aflu, însă, că şi ei au fost simpli muritori cu dorinţe mărunte, ţeluri egoiste şi mijloace păgâne. S-au schimbat în momentul în care au învăţat să primească mai multă iubire decât pot duce şi să ofere mai multă dragoste decât e omeneşte posibil. Sunt oameni frumoşi care te pot face fericită. Am învăţat cu greu sa fiu si eu, la rându-mi, frumoasă...
Am iubit libertatea, iar teama de nou, teama de a iubi m-a făcut uneori să mă simt îngrădită. Garduri mari, de netrecut, păreau a mă înconjura şi singura şansă de a scăpa era prin acea mică portiţă prin care puteam păşi doar singură.
Sunt oameni mici şi personalităţi mari...
Sunt oameni care dăruiesc şi cerşetori...
Sunt oameni care vorbesc şi oameni care ascultă...
...oameni cărora le pasă şi indiferenţi.
...oameni care se îngrijorează şi oameni care încurajează.
...oameni care urăsc şi oameni care iubesc necondiţionat.
...oameni care te fac să râzi şi să plângi şi oameni pe lângă care treci fără să îi observi.
...oameni profunzi şi oameni superficiali.
...dedicaţi si comozi înţelepti şi proşti
...umili şi "păuni"
...prieteni şi străini
...CARACTERE şi CARICATURI
Oameni care merită şi oameni care nu merită...

Etern secrete

2011-05-02T18:58:00.008+03:00

Oameni preocupaţi de nunţi regale care uimesc prin grandoare şi complexitate, dar ascund detalii.
Oameni care se joacă de-a Dumnezeu şi crează catastrofe naturale, războaie şi chiar viaţă de diferite forme.
Oameni care cred că Harap-Alb este doar un erou din basme...
Aceiaşi oameni care cred că ochiul din piramidă este doar un decor la modă şi un subiect de film.
Oameni care îşi pierd mintea în religii, se închină la statui şi acceptă cu credinţă istoria. Nu vor merge niciodată detectivi pe urmele sfinţilor, poate aşa ar vedea că unii poate nici nu au existat. Sau poate s-ar lovi de istoriile secrete şi în mintea lor s-ar duce o luptă grea. Şi, pe urmă, mulţi s-ar descrie atei.
În ce crede un ateu?...În nimic!
În ce nu crede un ateu?...În Dumnezeu!
Dar nu există om care să nu creadă în ceva. Nu există atei!
Există rău şi există bine. Există ei şi existăm noi...sub acelaşi cer, opere ale aceluiaşi Creator.
Există războaie pentru petrol, heroină, cocaină, totul pentru control.
Se crează schimbări în societate prin conflicte politice între stânga şi dreapta. Iar în urma acestor conflicte va apărea un nou sistem politic, o sinteză a celor două puncte de vedere. Sună destul de nevinovat, dar acest sistem de dialectică politică este folosit şi în conflictele armate, iar planul care se realizează chiar în acest moment este de a crea conflicte, de a crea războaie.
Motivele sunt, binenţeles, întemeiate. Companiile care produc rachete, arme, gloanţe, uniforme, tot ce are de-a face cu războiul, înregistrează profituri enorme, iar populaţia masculină scade. Să nu uităm că, încă din anii 50, se doreşte o depopulare, iar războaiele sunt evident o cale de a depopula planeta!
Ce este mai frumos decât să observi toate frumuseţile care te-nconjoară?...să admiri ceea ce Dumnezeu a creat şi ne-a dăruit nouă? Mai frumos este să le înţelegi! Şi pe lângă asta, mai frumos este să observi forţele care doresc să le distrugă, sa te distrugă. A fi orb la figurat este mai dureros...e un păcat!

Dar ce contează dacă afară plouă sau este soare atâta timp cât la TV...
Dar mai important decât ce este la TV este ideea de "ce este cu TV-ul?".
Televiziunea este un hipnotizor în masă a minţii globale. Şi ce se întâmplă e că implantează o credinţă asupra realităţii la minut şi apoi, o dată ce avem acea credinţă implantată, edităm informaţia pe baza acelei credinţe.
Populaţia mondială este literal supusă la hipnoza în masă. Oamenii care se trezesc şi văd exact manipularea din jur, se comportă ca şi atunci când hipnotizatorul pocneşte din degete. Subconştientul este creatorul realităţii!

Cu toţii visăm să atingem fericirea, sa descoperim iubirea...puţini visăm să fim liberi. Pentru că societatea ne-a făcut să credem că ne-am născut liberi. Trebuie însă să deschidem larg ochiul minţii ca să vedem gratiile de colivie de la marginile Universului cunoscut...
Avem libertate de exprimare, dar dacă ne uităm în oglindă avem plasturi lipiţi pe buze.
Avem liber arbitru, dar un singur drum cu obstacole şi intersecţii cu drumuri închise.
Pentru libertate trebuie să sărim gardul, dar asta e ilegal şi suntem sancţionaţi. Este o poveste în ramă, o închisoare mică într-o închisoare mare.
Să rămâi spiritual într-o lume materială este ca şi cum ai găsi cel mai mic diamant pe fundul cel mai adânc al oceanului...dar cel mai preţios!
Să fii corect faţă de ceilalţi înseamnă să fii corect faţă de tine, pentru că la următoarea rotaţie a Pământului s-ar putea să te afli tu în locul lor şi alţii în locul tău.
Şi toţi ne luptăm unii cu alţii şi toţi ne omorâm ca în războaie! Pentru că şi răzbunarea e o armă la îndemână, nu avem nevoie de pistoale. Şi uităm să fim înţelepţi în orice decizie, pentru că atunci când ai fost lovit o dată şi ai întors şi celălalt obraz, a treia oară care obraz să-l mai întorci?
Şi nu înţelegi că abia după ce eşti pălmuit de nu îţi mai ajung obrajii devii cu adevărat înţelept...trebuie doar să nu uiţi să îi întorci iar şi iar.

Gânduri

2011-03-19T17:08:00.007+02:00

Nu ştiu ce înseamnă dragostea pentru fiecare, dar ştiu ce înseamnă pentru mine...
Dragoste este atunci când ştii totul despre el şi încă vrei să fii cu el mai mult decât orice...
Dragoste este atunci când ai suficientă încredere în el încât să-i spui totul despre tine, chiar şi lucurile de care nu eşti mândră...
Dragoste este când te simţi în largul tău şi în siguranţă alături de el, dar totuşi ţi se înmoaie genunchii când intră în cameră şi când îţi zâmbeşte...
Dar să încerci să faci pe cineva să se îndrăgostească de tine e la fel de irelevant ca şi cum ai încerca să-ţi impui de cine să te îndrăgosteşti.
Îţi ia un minut să te îndrăgosteşti de cineva...poate o oră să-ţi placă de el şi o zi să îl iubeşti...dar durează, poate, o viaţă întreagă să-l uiţi!
Şi totul devine atât de greu când cel pe care îl vrei aproape pleacă şi îţi promite să se întoarcă în altă seară...când, de lângă tine, gândul lui e departe de voi...îl ai lângă tine şi totuşi, el e departe.
Ce faci atunci când nu toate se potrivesc între voi şi, ascuns după motive, nu-şi doreşte aceleaşi lucruri ca şi tine? Când mintea ştie ceea ce sufletului ii este greu să recunoască...când îţi înfrângi încă o dată frica de a fi dezamăgit, ştiind totuşi că vei fi...
Până la urmă, dragostea este doar dragoste...nici măcar nu poate fi explicată!

Zaho - Je te promets

2011-03-18T17:54:00.002+02:00

Fericirea nu există

2011-03-17T22:46:00.005+02:00

Cel mai uşor e să te-nşeli singur...căci fiecare crede ce doreşte.
E ciudat omul, e prea complex cred... E ciudat tot jocul acesta, numit viaţă...sala este mare şi nu întotdeauna luminată, iar scena se degradează încet, nu mai e netedă...te împiedici în umflăturile din podea sau cazi în gropile de pe alocuri şi te loveşti...
Cu toate rănile, cu toate cicatricile, omul continuă să-şi joace rolul...mereu se vor găsi în sală spectatori interesaţi de rolul unui anumit actor, pe care-l urmăresc, îl admira şi îl critică, îl ajută din priviri să evolueze sau pur şi simplu îl descurajează.
Şi ne urcăm toţi pe scenă, ne înghesuim, ne zbatem să ajungem în primul rând, ne dorim...visăm.
...visele noastre depăşesc adesea pereţii groşi, de nepătruns, ai sălii. Suntem martori de fiecare dată când se trage cortina şi dispar actori...rămânem uneori simpli spectatori pentru un timp...pe urmă, tot timpul ne urcă înapoi pe scenă şi roluri...şi roluri...
Şi tot ce ne dorim este să fim fericiţi. Şi ne imaginăm cum arată fericirea. O vedem ca fiind ceva suprem, de neatins...şi totuşi, continuăm să ne-o dorim. Şi pentru fiecare fericirea înseamnă tot altceva, tot altceva...
Fericirea e un înger cu o faţă serioasă...

Fragment

2011-02-19T17:30:00.004+02:00

Îndelungată îi fu călătoria şi ceaţa şi fumul au stat adeseori vrăşmaşi drumului drept şi vederii luminii. Un motan capricios îi tăia uneori calea şi lăsa urme de păr negru pe amprenta sandalelor: "o, prieteni, voi nici nu bănuiţi ce înseamnă să aştepţi liniştit seara, să poţi privi cu palma streaşină licărul stelelor, murmurul lor uzat de căderea în gol!" Doar că ochii nu-s de aici şi nu pot vedea totul, iar oamenii sunt împăiaţi cu ierburi otrăvitoare. Cu cât te apropii mai mult cu atât strălucesc mai orbitor lamele săbiilor, cu atât bat mai puternic tobele muribunzilor. Lung a fost drumul şi cu toate acestea părea că a ajuns prea devreme căci mai avea apă-n burdufuri şi fân pentru cămile."

(Vasile Igna - fragment din poemul "Selva perennifolia", în volumul "Animale domestice"

Căprioara albă, de Jorges Luis Borges

2011-02-14T12:30:00.003+02:00

Din ce baladă veche a-nfloritei Englitere
Din ce persană stampă, din ce tărâm pierdut
Al tainicelor clipe închise în trecut
Venit-a căprioara în ceasul de tăcere?
O clipă doar zărit-am cum pajiştea-nfioară
Catifelatu-ţi umblet în lină unduire,
Făptură-nfiripată din fum de amintire
Şi de uitare albă, fugară căprioară.
Puterea ce susţine suflarea necuprinsă
a lumii-ngăduinţă mi-a dat să-ntrezăresc
Făptura ta-n sclipirea de viitor surprinsă.
Uimit sunt de-astă clipă când pot să te privesc.
Tot vis sunt şi eu sunt, iată, sortit curând să piară,
Asemeni fulgerării de albă căprioară...

Momente

2011-01-08T17:11:00.005+02:00

Credinţa că totul e frumos chiar şi atunci când e urât, că totul este bun în special când e rău şi că totul este corect când e greşit - felul de a fi a unor oameni de admirat...optimism.
Unde mi-este optimismul când mă trezesc dimineaţa şi tot ce-mi doresc este să stau nemişcată cu privirea în gol?
Unde mi-este optimismul când căldura din suflet nu mai învinge frigul de afară în dimineţile de rutină?
Unde mi-este optimismul când ore întregi mă simt obosită când lucrez şi ştiu că nu este din cauza muncii?
Unde mi-este optimismul când caut în jur o rază de speranţă, dar văd că totul se destramă sub ochii mei?... când toată dragostea pe care o pot da, toată iubirea care stă undeva în interiorul fiinţei mele dispare...şi se frânge ceva în mine...ceva poate mai valoros decât toată existenţa asta nu tocmai minunată.
Nu m-am agăţat de nimic...nu am vrut să fie nimeni în preajma mea...nu am vrut decât să-mi fie cineva alături din când în când.
Aş fi sperat în continuare în ce ar fi putut să fie dacă nu ar fi existat răutatea specifică oamenilor, egoismul perfid care iese mereu la suprafaţă?
De multe ori am stat să mă gândesc ce mai poate exista în lumea asta pentru mine?...dacă aş avea răspunsul, ce sens ar mai avea totul şi în ce s-ar mai măsura emoţiile şi intensitatea trăirilor? Nu s-ar sătura inima să bată în acelaşi ritm lent şi mintea să se resemneze aşteptând fiecare moment deja ştiut?
Uneori mă întreb pentru ce să mă mai zbat... Alteori ma întreb ce sens mai are tot acest zbucium interior, pentru ce o mai fac, de ce tot încerc să lupt când e atât de greu contra curentului?
Unde mi-este speranţa când îmi găsesc liniştea în dorinţa demonică de a devasta totul în jurul meu?
Cândva, pentru mine, nu a mai existat nicio speranţă, pentru mine a fost numai un vid care m-a înconjurat total şi definitiv. Lumea din jurul meu nu mai era acolo decât pentru că aşa trebuia să fie... M-am resemnat atunci cu situaţia, m-am resemnat cu ce este, poate, soarta mea. Cu toţii avem parte de dezamagiri, dar sunt puţini cei care ştiu cum e să treci prin zeci de dezamagiri... Cum lupţi cu ultimele puteri, adunate din amintiri si fărâme din speranţa care o aveai odată, dar înainte să reuşeşti o altă dezamăgire te ia la palme şi te doboară... Iar lupţi şi, când aproape învingi, cazi doborât. Probabil cândva o să reuşeşti, dar e tot degeaba...ai cicatrici care te întristează şi răni care dor pentru că nu se vor vindeca niciodată.
De la prieteni aştept să fie lângă mine, aştept să înţeleagă ce simt, să vadă că pot oferi multe...pot da mai mult decât o lume întreagă.
Dezamăgire...oamenii nu sunt aşa! Oamenii îşi văd de interesul lor, nu vor să-şi complice viaţa. Se lasă ajutaţi, acceptă orice ajutor ca să le fie bine...este instinctul de conservare, nimic mai mult.
Şi unde e furia de a susţine că totul este bine atunci când totul merge rău?
Unde mi-este optimismul când închid seara ochii şi mi-e frică de ce va aduce ziua de mâine? Când mi-este frică de mine şi de oamenii dragi...

Ziggy Marley - Need To Tell You This

2010-12-15T17:46:00.001+02:00

Lecţii de viaţă

2010-11-17T11:47:00.008+02:00

Nu are legătură cu citatele pe care le găseşti pe google când dai search sau cu aplicaţiile de pe Facebook de genul "Lecţia ta de viaţă", "Azi am învăţat...", "Statusul tău" etc. - toate acestea sună bine, uneori chiar te pun pe gânduri pentru câteva minute, încerci să le asociezi filelor din viaţa ta, le aprobi şi le uiţi...sunt multe şi alcătuite din cuvinte alese...degeaba.
Le spun speciale momentelor în care am ocazia să învăţ lecţii de viaţă de la oameni care nu vorbesc din expresii, ci din propria experienţă...oameni în vârstă cărora, în timp ce îţi dau sfaturi, tristeţea din privire nu le poate sta ascunsă.
Mă bucur să ştiu că uneori am parte de astfel de momente speciale, că pe lângă fel şi fel de oameni pe care am plăcerea sau neplăcerea să-i cunosc aproape zilnic, întâlnesc oameni cu părul albit de timp şi cu un suflet mare.
Eram la birou, nu eram ocupată..."mă plimbam" aiurea pe internet, aşteptam să revină colega mea.
A intrat o doamnă, trecută cu mult de 60 cred...cu părul alb alb, prins frumos într-un coc. Dorea să se înscrie într-o audienţă şi am poftit-o în biroul alăturat. Înainte să intre, s-a oprit în dreptul meu:
- Domnişoară frumoasă, o să răciţi... Aici este cald, iar afară e mai rece. Daţi-vă haina jos.
Tonul ei blând şi căldura din privire m-au oprit să realizez cu adevărat ce dorea să zică:
-Aveţi dreptate, am răspuns, ...nu demult am ajuns şi eu...şi...
...şi a intrat în celălalt birou.
După câteva minute, a venit înapoi:
- Mie îmi plac foaarte, fooarte mult fetele...mereu mi-am dorit o fată! Dar, pe vremea mea, nu se ştia dinainte ce o să ai... eu speram să fie fată!
Mi-a povestit când era în spital, aştepta să nască, iar doctorii o întrebau ce va fi oare...ea răspundea foarte sigură "fată, ce să fie". Pe urmă, a fost întrebată ce nume îi va da, iar dânsa a spus să-i aducă registrul cu nou-născuţii şi primul nume din registru îl va alege şi acela va rămâne... Era un nume de fată, nu mi-a spus care...
- Şi al doilea din registru era Horaţiu... şi Horaţiu a rămas, că a fost băiat!
Chiar nu ştiam cum să reacţionez... Am zâmbit doar... A păşit înspre ieşire şi m-a-ntrebat ce studiez...i-am răspuns...
- Foarte frumos, foarte bine! Să nu te laşi!
Vorbe frumoase, spuse din tot sufletul. Ne-am luat la revedere, a deschis uşa şi s-a întors:
- Şi să-ţi mai spun ceva... Dacă o să ţii la cineva şi o să te căsătoreşti, dacă vezi că nu merge, să nu tragi de timp, lasă-l, că vorba aia - lacul e mereu plin de broaşte! Iar dacă merge, să nu-i dai niciodată motiv să se îndoiască de tine... Tu trebuie să-l ajuţi, să-l ridici, la fel şi el pe tine... Iar când vei avea copii, să nu le atragi atenţia cu ceva în public niciodată! Că în timp, nu vor mai şti ce e ruşinea... Şi să nu-i baţi! Pune-i mai bine la colţ... Dacă îi baţi, în timp vor fi şi mai răi şi nu le va mai fi frică...
Am ascultat-o cu atâta drag...mi-au plăcut mult sfaturile ei. Dar am văzut în ochii ei, umezi parcă, tristeţe şi regret...nu am îndraznit s-o-ntreb nimic.
-Îmi place mult de tine, eşti şi foarte frumoasă...mi-ar fi plăcut să-mi fii noră, dar eşti mult prea tinerică... Multă sănătate!
-Numai bine....
Şi a plecat doamna cu vocea blândă şi cocul alb, frumos...
Iar mie mi-a stat gândul toată ziua la vorbele ei din suflet şi imaginea ei caldă.

1 an...

2010-11-03T21:07:00.005+02:00

Ştiam de câteva săptămâni că pe 3 noiembrie blogul meu va împlini un an...

Îmi amintesc că nu prea ştiam cu ce se mănâncă un blog...nu citeam bloguri aproape deloc. Cu puţin înainte de a-l crea l-am cunoscut pe el, un om drag, pe care l-am introdus repede în categoria prietenilor puţini din inima mea, pentru că aşa am simţit. De la el am învăţat multe în tot acest an...
În primul rând, el este "vinovat" pentru existenţa, aspectul şi, pe de-o parte, rezistenţa acestui blog... m-a inspirat la multe dintre articolele publicate aici, iar în viaţa reală nu s-a lăsat mai prejos. Gânduri, sentimente şi fapte pe care nu le pot exprima în cuvinte...

Acest loc virtual, dar totuşi atât de special, a fost adresa la care am întâlnit oameni minunaţi, persoane talentate care mi-au adus de multe ori zâmbetul pe buze...oameni care vor avea mereu respectul şi aprecierea mea, câştigate prin felul lor de a fi, prin originalitatea articolelor şi datorită gândurilor frumoase pe care le-au împărtăşit cu mine. Tot ei au fost alături de mine, virtual, de fiecare când m-au simţit tristă, m-au încurajat să scriu mai mult, mai des...să fiu un om optimist!

Vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi păşit "pragul" timp de un an!

Dacă aş fi fost...

2010-09-14T19:09:00.003+03:00

Dacă aş fi fost un pictor, m-aş fi trezit în fiecare dimineaţă să pictez zâmbete pe pânza albă a vieţii...

...dacă aş fi fost un cerşetor, aş fi cerşit bucuria voastră, a celor pe care vă iubesc şi aş fi devenit bogată...

...dacă aş fi fost un matematician nebun, aş fi îngenuncheat şi mi-aş fi aruncat viaţa pe o bucată de hârtie, să se aranjeze o hartă... şi mi-aş fi trasat cu liniarul destinul... şi aş fi calculat ecuaţia existenţei mele, aş fi înmulţit bucuriile şi aş fi scăzut dezamăgirile...

...dacă aş fi fost singură pe Pământ, religia mea ar fi fost Iubirea şi m-aş fi închinat tot Lui...

...dacă aş fi fost o stea, aş fi îndeplinit dorinţa celui care m-ar fi văzut căzând...

...dacă aş fi fost departe de unde sunt acum, aş fi fost mai bună...

...dacă aş fi fost o statuie de piatră, aş fi fost fericită!

Dar până la urmă, eu sunt absolut tot ceea ce gândesc!...

Nervi de toamnă

2010-09-08T13:05:00.006+03:00

...de George Bacovia

E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

Camuflaj la Poveştiri de noapte

2010-08-05T14:27:00.003+03:00

Aseară, doi dintre băieţii de la Camuflaj au fost invitaţi la Poveştiri de noapte. Au vorbit câteva minute despre muzică şi au cântat "În jurul lumii".
Haideţi să-i urmărim:

Bravo! >:D<

"Lumea e o scenă...Viaţa e un act...Ai venit, ai văzut, ai plecat!"

2010-07-18T23:36:00.004+03:00

Toată inteligenţa tuturor oamenilor, cu toate geniile care au trăit cândva, din toate timpurile şi, a celor care trăiesc acum, adunate laolaltă, este ca o picătură de apă în oceanul infinit al înţelepciunii lui Dumnezeu...
"În cercul nostru strâmt", cum zicea Eminescu, toţi suntem supuşi, fără nicio scăpare, legilor care ne guvernează lumea noastră atât de limitată de materie, de spaţiu şi de timp.
Cine din această lume, din istoria acestei lumi, a putut sfida aceste limite?...
Până acum nimeni nu a reuşit să sfideze moartea, iar cei ce încă mai trăim, ne îndreptăm şi noi spre ea, vrând-nevrând...
Şi tot restul creaţiei - animale...plante...- întreţin ciclul vieţii şi al morţii pentru că aparţin acestei dimensiuni şi aici le este sensul existenţei...
De ce doar omul nu se mulţumeşte cu atât?...
De ce doar omul se întreabă, din cele mai vechi timpuri, de ce este aici?...
De unde vine?...
Şi unde merge?...
...şi dacă nu cunoaşte adevărul, inventează o religie, pentru că are o nevoie puternică de răspuns la toate aceste întrebări!

De unde acest dor de a trăi veşnic, de a învinge moartea?
De unde acest dor de nemurire în această lume în care toate mor...toate pier...toate trec...?
Pentru că omul nu aparţine acestei dimensiuni...este doar călător aici...şi poartă în el dorul pentru o altă lume, căruia îi aparţine...dorul de libertate, dorul de a evada din cercul strâmt al acestei lumi limitate...dorul de a învinge limitele...materia...spaţiul...timpul...moartea!

Aşa şi eu...doar în trecere pe aici... Şederea mea scurtă pe Pământ este ca un noduleţ pe un fir infinit... Dar acest noduleţ dă direcţie firului, pentru că aici îmi decid eu destinul şi îmi hotărăsc veşnicia...
Defapt...AICI...doar asta are cu adevărat importanţă!

So In Love

2010-07-16T11:29:00.000+03:00

Ea e Ioana...

2010-06-28T02:57:00.005+03:00

Ce-ar fi ea fără trecut, prezent sau viitor?
Dacă o aşteaptă o altă viaţă, ar vrea să ştie şi unde…
Dacă ar şti care e calea spre perfecţiune, ar urma-o…
Dacă ar putea să fie mai bună, ar căuta cel mai bun profesor…
N-a reuşit să se înţeleagă cu timpul…
Repetitiv îi revin memorii cărora le-a pus interdicţii…
Acelaşi sfârşit al ei şi acelaşi început care o aruncă dintr-o poveste în alta…
Repetitiv caută un rol principal şi…încearcă să adoarmă…
Are un colţ al lumii preferat…
Îi este dor de oameni…
Îi este frică să-şi îndeplinească visul, dar nu pentru că nu ar mai avea motive să trăiască. Nu trăieşte un vis, trăieşte o realitate care a fost cândva un vis şi o să viseze o realitate construită pe alte vise în momentul în care va simţi că şi-a îndeplinit un vis…iar când visele ei vor fi deja împlinite, o să viseze la visele acelora care momentan sunt un vis pentru ea şi, împreună, le vor transforma în realitate… Niciodată nu va înceta să viseze!

Şi cum ar fi dacă ar pierde tot ce are?...
Dacă ar fi să nu mai aibă prezent?...
Cum ar fi dacă ar trebui să plece acum?...
Cum ar fi să lase totul în urmă?...
…dar e fericită şi ştie că încă nu e momentul să plece…

Ştie că e suficient să creadă în ea ca să învingă lupta cu umbrele…

A vrut să-l cunoască pentru că părea interesant şi amabil…pentru că scria corect din punct de vedere gramatical şi pentru că le plăcea acelaşi gen de muzică…
Pe urmă a înţeles importanţa dragostei în viaţă...
În tot acest timp nu a vrut să se despartă de el nicio secundă…
Uneori însă, parcă soarta merge mână-n mână cu destinul…te pune la încercare…
Au fost atâtea gânduri…atâta dor…
Ştia însă, încă o dată, că va fi bine…

Am văzut cum a învăţat lucruri noi…acum ştie că atunci când iubeşti şi eşti iubită distanţa te apropie…iar acum suntem două care neagă tradiţionala zicală „ochii care nu se văd, se uită”…

Aici…erau rădăcinile ei…legături de viaţă şi pe viaţă…şi cine ştie mai bine ca ea ce înseamnă să nu dormi o noapte înainte să vii, să fii cuprinsă de emoţii…?
Şi cine ştie mai bine ca ea cum te simţi de goală pe dinăuntru când tot ce se întâmplă este sub aşteptările tale…şi cum e să pleci dezamăgită…?

Şi când ajungi ar trebui să te bucuri că eşti întâmpinată de persoanele pe care le iubeşti cel mai mult pe lume?...sau ar trebui să te doară că nu eşti ascultată…înţeleasă…?
Cum este să trăieşti doar cu subconştientul împăcat că el ar face orice pentru tine, dar cu conştiinţa neîmpăcată că de multe ori e atât de respingător?...

Dar ce-ar fi ea fără trecut, prezent şi viitor?...

www.ioana-mihalca.blogspot.com

Dor...

2010-06-27T23:35:00.004+03:00

...s-a născut din lipsa unei clipe...din dorinţa mea de a retrăi sentimente abandonate undeva în subconştient.
...e rezumatul perfect a ceea ce contează cu adevărat în viaţa mea.
Îl simt...îl trăiesc...şi atât!
Trăiesc în mine...
Trăiesc în amintiri...
"...mă poartă când spre trecut, când spre viitor.
...mă încarcă şi de regrete şi de speranţă.
...îmi face uneori de îndurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie şi e bine să îndur".
...rămâne mereu prins de suflet.
Suspin...
Regret...
Zâmbesc!

Când mi-e dor, sper mai mult ca niciodată!

Ciao Ciao...

2010-06-27T20:31:00.001+03:00

Amintiri înşirate pe-o foaie de timp

2010-06-27T01:21:00.008+03:00

Există oameni care îşi amintesc... Oameni pentru care a-şi aminti înseamnă a retrăi...pentru care nimic nu e pierdut...nu cu adevărat.
Şi apoi, există oameni ca mine... Care nu reuşesc să trăiască decât acum... Pentru care trecutul e învăluit, aproape instantaneu, de o ceaţă densă şi denaturantă...
În seara asta prea multe ţigări arse... Nu vreau să calculez...
M-a cuprins nostalgia...
Dorul...
Dorinţa...
Cum ar fi dacă ar fi fost altfel decât a fost?...
Încerc să mă gândesc care e cea mai frumoasă amintire a mea...perioada cea mai fericită a vieţii mele...când aveam alături nenumăraţi prieteni...
Perioada în care aveam lângă mine cea mai interesantă persoană...
Clipele când am avut alături cel mai bun tată...
Când bucuria din ochii mei îşi spunea cuvântul...un cuvânt vesel şi lipsit de alte griji decât momentul...
Mi-ar fi plăcut să am şi eu amintiri păstrate în jurnale frumos copertate...dar poate ar trebui să mă mulţumesc cu cele din fotografii....
Mi-ar fi plăcut să am amintiri stocate în scrisori de dragoste...poate ar trebui să încerc să-mi amintesc şoaptele... Dar memoria mea este datoare să poarte amintirile până la uitare...

...îmi amintesc: am început să scriu crezând că voi afla care este cea mai frumoasă amintire din viaţa mea, fără să-mi dau seama că răspunsul se creionase demult... o amintire cu adevărat frumoasă nu este cea pe care o ţii minte pur şi simplu, ci aceea pe care îţi aminteşti că ai rememorat-o de atâtea ori...

Fumul?... e doar scrumul amintirilor moarte...

Version 2

2010-06-11T16:53:00.000+03:00

Jurnal de suflet...

2010-06-09T21:58:00.003+03:00

Şoapta mamei, "Cine s-ar fi gândit la asta acum un an?" m-a inspirat să scriu acest articol...

9 iunie 2009

Îmi amintesc cum trăiam, stresată, în febra ultimelor examene la facultate...multe nopţi nedormite...multe restanţe.
Şi nu era de joacă, era ultimul an şi se apropia licenţa...
Trecuseră anii în care puteam zâmbi optimist când picam vreun examen..."O să-l iau la toamnă"..."O să-l iau la anul...". Trebuia să le iau toate, trebuia să se termine şi asta la fel cum toate au loc la timpul lor...
Dar nu a fost aşa...nu am reuşit...
"Nu fi supărată, tati, o să-l iei la toamnă...nu-i un motiv să plângi...mai înveţi şi iei o notă mai mare", îmi amintesc şi acum vorbele lui rostite cu zâmbetul pe buze. Chiar şi aşa, era foarte mândru de mine...de tot ce puteam eu însemna!

9 iunie 2010

Multe grade celsius, deşi s-a lăsat seara...
Am mers s-aprind o lumânare la mormânt...
E exact locul unde gândirea şi inima mi se rotesc în loc...în gol...şi o dată cu trecutul, dispare şi viitorul! Nu ştiu să vă explic, dar pedalez zadarnic într-un prezent continuu...
Aş fi pregătită să mai trăiesc de o sută de ori cele mai groaznice şi cele mai pline de suferinţă momente din viaţa mea, doar să ştiu că este el alături de mine, din nou...
Încă trăiesc cu gândul că e plecat...sau sunt eu plecată...şi unul dintre noi, într-o zi, va reveni, cu siguranţă, pentru că nu am apucat niciodată să ne luăm rămas-bun...

Examenul de licenţă m-a găsit într-o zi urâtă de iarnă...oarecum indiferentă.
Nu a mai apucat să mă felicite...să mă strangă-n braţe...

Selfish Love

2010-05-31T14:19:00.001+03:00

Hey, Hey...

2010-05-27T18:41:00.002+03:00

Să-mi fie rușine...știu! Am cam neglijat blogul în ultima perioadă...a făcut paianjeni...brrr!
În ultimul timp am fost pe drumuri...și încă sunt. Nu am prea avut acces la internet, iar atunci cand am avut am încercat să-mi fac simțită prezența pe ONmusique.
www.ONmusique.info este noul meu proiect, împreună cu Radio Whisper. Este un site cu știri din muzică, artiști, interviuri, recenzii, filme etc.
Pe câțiva membri ai echipei i-am "racolat" chiar de pe blogurile pe care le citeam și le urmăream de mult timp...
Sunt mulți printre voi care scrieți foarte frumos și, dacă ați avea timp suficient și considerați că v-ar place să postați pe acest site, ă rog să mă anunțați, iar eu am să vă iau în echipă cu cea mai mare plăcere...pentru că nu am reușit să trimit mesaje la toți cei pe care îi urmăresc cu drag.
Cei care doriți, să îmi scrieți...
Și...sper să revin cât de curând și să reușesc să trec "pe la voi" să văd ce ați mai "efectuat".

Plouă...

2010-05-16T01:27:00.005+03:00

Plouă...şi totuşi, nu e prima dată când plouă, dar e prima dată când simt cum îmi pătrunde ploaia în piele...simt cum mă arde şi mirosul greu de ars se ridică în aer.

Plouă...şi totuşi, de ce mi-ar păsa?...nu e prima dată când plouă...şi totuşi, ploaia asta mă doare...mi se pare cea mai grea ploaie şi cea mai pătrunzătoare din viaţa mea...

Plouă cu regrete...plouă cu reproşuri...plouă cu inimi frânte şi iubiri neîmpărtăşite... Plouă şi nu vrea să se oprească...şi mă doare şi mai tare cu fiecare strop care-mi atinge faţa... Simt ca şi cum mă descompun de la atâta ploaie...ca şi cum aştept să mă unesc cu noroiul de pe jos...să fiu una cu el...să fiu uitată şi, în acelaşi timp, să fiu prezentă peste tot...încă aştept să tune asurzitor ca să nu mai aud cum plâng vocile din jurul meu...sunete de chitări dezacordate, chinuite de începători...piane ce se chinuie să răzbească de sub mormane de praf...şi poate aş fi mai fericită!
Aştept să fulgere orbitor să nu mai văd tristeţea...să nu-mi mai văd chipul în oglindă...şi poate aş fi mai fericită!
Aş vrea să alunec mergând pe pământul noroios şi să nu mă mai ridic ca să nu mai pot umbla prin locuri pustii pline de amintiri...şi poate aşa aş fi mai fericită!
Şi oare aş fi?...ploaia continuă să cadă, dar sufletul îmi rămâne intact...nespălat de durere...
Nu mai aud...nu mai văd...nu mai pot merge şi totuşi mă doare...iar afară plouă...

De la playback la muzică

2010-05-14T16:04:00.004+03:00

Deşi nu e greu să-mi dau seama de unde se trage fobia de a cânta live, sunt convinsă că o mare parte din soliştii care se perindă pe scenele din ~~Epoca de Piatră~~ România nu dispun de calităţi vocale excepţionale. Cu siguranţă publicul ar rămâne cu dezamăgirea în suflet dacă favoritul lor ar interpreta într-un hal fără de hal piesa favorită. Aşadar, e mult mai simplu să pui cd-ul cu vocea înregistrată (mai mult trasă de "păr") într-un studio, decât să te chinui să scoţi falseturi "en gross".

Degeaba încearcă unii, dar mai ales unele, să ne convingă cu show-uri de o sexualitate dusă la extrem...fără îndoială, locul lor e într-un striptease club, în niciun caz pe scenă. Ceea ce nu ştiu aceşti artişti de mână a doua este că talentul nu se obţine în pat, ci prin foarte multă muncă.
Dar România e ţara tuturor posibilităţilor, deci să nu ne mire faptul că VIP-urile apar peste noapte ca ciupercile după ploaie!

Un lucru e cert, publicul adevărat nu poate fi minţit cu playback şi nici cu voci fără valoare, aşa că, mult stimaţi actori de pantomimă, poate vă găsiţi locuri în Spania la cules căpşuni!

Culori

2010-05-12T23:30:00.003+03:00

Sunt mereu înconjurată de culori...defapt, cu toţii suntem...
Mă uit în jurul meu şi văd multe lucruri pe care le deosebesc şi care îmi plac datorită culorilor...sub mine o pătură roşie...pe noptieră lumânari roşii, în ramă o fotografie cu un "copil roz" - cum îmi place mie să-i spun...pe uscător un prosop albastru...şi pe jaluzele galbene un fluture auriu...şi mă gândeam că, mi-aş dori să am o cameră în alb şi negru...ar fi mult mai simplu şi, mult mai greu în acelaşi timp.
Ştiu, de mici am memorat numele unor culori, am fost învăţaţi că ăsta-i roşu, ăla-i verde...gri, albastru şi aşa mai departe...şi ce rost are acum să mă întreb de ce lui verde nu-i zice galben? În sensul că...v-aţi întrebat vreodată cum se face că noi recunoaştem culori? Sigur, pare destul de simplu, vedem o culoare, să zicem roşu, îi învăţăm numele şi, de fiecare dată când vedem culoarea respectivă o numim roşu, iar oamenii din jurul nostru fac la fel. Şi totuşi, cum îţi poţi da seama că ceea ce numeşti tu roşu e acelaşi lucru cu ceea ce numesc eu roşu?
Să ne imaginăm următoarea situaţie: o persoană a văzut, din naştere, roşu în loc de verde şi verde în loc de roşu, dar a învăţat să numească verdele roşu si roşul verde, aşa că, deşi persoana vede cele două culori complet inversate, se va comporta perfect normal. Acea persoană va respecta luminile verzi şi roşii ale semafoarelor, va mânca roşii şi varză şi poate nu-şi va da niciodată seama că, pentru ea, varza e defapt roşie şi roşiile sunt verzi...

Dar mă întreb adesea...ce culori au sentimentele?...Dar gândurile?...Visele?...
Sau...au ele culori?
Noi am învăţat toate culorile lumii...dar lumea va putea vreodată să înveţe aceste culori?...Aş vrea să înveţe şi ea culorile şi să se vadă pe ea în adevăratele culori şi să-i vadă de toţi din ea în culorile lor!...Să vadă norii albi plutind pe cerul albastru...razele galbene ale soarelui pe petalele albe ale florilor...pe frunzele verzi...ochii verzi, maro, negri sau albaştri râzând din gene...mâini albe sau negre...frunţile albite de vreme...şuviţe blonde sau brune...buze roşii...
Să vadă o fată cu ochi căprui-trist, care, pierzându-şi multe vise, le-a descoperit pe cele ale culorilor...a descoperit eliberarea prin frumos a adevăratului ei suflet...
O lume în culori sau o lume în vise? Aş crede că sunt aceleaşi...
Orice urmă poartă culoarea şi visul persoanei care a lăsat-o.
În timp, culoarea are tendinţa să devină paloare...
Cred că doar solul, îndelung proaspăt, o va putea păstra cât mai intactă, pentru cât mai mult timp...
Cât pentru restul...aştept următoarea plimbare, să umblăm din nou în tălpile goale, pe Pământul Meu...

Robert Miles - Children

2010-05-06T15:00:00.001+03:00

O imaginaţie mult prea bogată

2010-05-01T13:13:00.004+03:00

Probabil că aţi vizitat, măcar o dată, siteul cu ştiri din muzică MusicNewz, unde obişnuiam să postez şi eu - în ultimul timp din ce în ce mai rar. Şi spun asta, nu din cauză că nu aş fi avut destule ştiri de postat, dar corectarea greşelilor gramaticale ale altor colegi îmi ocupa tot timpul alocat acelui site.
Am încercat de multe ori să aflu cine este colegul meu Cătălin, să-i explic frumos ce se întâmplă...să-l rog să-şi revizuiască nonsensurile, frazele de 10 rânduri fără niciun semn de punctuaţie, să folosească cratima din când în când şi acolo unde trebuie...însă în zadar.
Cătălin a fost încă de la început un mister total...nu puteam lua legătura decât cu domnişoara "patroană" a acestui site, Mihaela. Şi, binenţeles că am început să intru la bănuieli.
Ce era foarte ciudat:
- numele Mihaelei nu apărea la nicio postare (până de curând); Cătălin era peste tot, ceea ce înseamnă că Mihaela nu a postat niciodată, până de curând, pe propriul site;
- când dau click pe "autor: Cătălin", sus în browser îmi apare "http://musicnewz.info/author/mihaela/"....hmmmm...autor mihaela?...ciudat

Aşadar, nu mi-a fost greu să îmi dau seama cine era defapt acest Cătalin...
Ok...până aici nimic ieşit din comun...o domnişoară care doreşte să-şi ascundă ~~incultura~~ identitatea în spatele unui băiat.
Comment-urile care le dădea singură la articolele proprii sunt...fleacuri. Nu o dată s-a întâmplat să intru în tabloul de bord al siteului şi să văd comment-uri de la acelaşi IP...scrise la fel de greşit din punct de vedere gramatical ca şi articolele la care se refereau...bine, erau scrise tacticos...primul era de susţinere, al doilea exprima critici, următorul sfaturi şi încurajări...şi tot aşa.

Cu mulă bunăvoinţă şi respect, n-am zis nimic...până la urmă, cititorii nu aveau acces la "culisele" siteului să vadă adevărul, nu?...da....

Dar toate au o limită pe lumea asta şi atunci când se exagerează nu miroase a bine.

Cam aşa arată ultima idee a unei tinere studente sau absolvente, nici nu mai ştiu ce sau cine este defapt, la jurnalism:
- se ia o trupă de curând cunoscută de publicul larg
- se observă că are piese care sunt ascultate şi, mai nou, foarte cunoscute şi întâlnite pe aici pe bloguri şi nu numai şi...DING!...hai să facem un interviu...CUL!

...da, foarte tare ideea...

Însă, există o foarte mică problemă...nesemnificativă, să zic aşa...irelevantă....întrebările nu le sunt adresate membrilor trupei, aşadar nici răspunsurile nu le aparţin. Este un lucru de genul "eu întreb, eu răspund".

Asta chiar mi se pare inadmisibil...să inventezi un interviu...

Au urmat, binenţeles, ~~minciunile~~ scuzele de rigoare...

mihaela MusicNews (30.04.2010 23:41:46): in fine Catalin este varul meu si este acum langa!
mihaela MusicNews (30.04.2010 23:41:50): nu trebuie sa te alarmezi
mihaela MusicNews (30.04.2010 23:41:56): a fost o greseala este un minor
...
mihaela MusicNews (30.04.2010 23:42:25): In fine este un ratat si ii spun asta acum!
mihaela MusicNews (30.04.2010 23:42:33): deoarece
mihaela MusicNews (30.04.2010 23:42:38): a postat ceva ce nu trebuie

Da... data viitoare poate îţi faci o a doua personalitate mai puţin ratată şi majoră!
După ce am încercat toţi cei în cauză să lămurim situaţia poveştii "Nu te da cine nu eşti", după ce unul dintre băieţii de la Camuflaj i-a explicat frumos şi a încercat să o facă să dea şi ea cărţile pe faţă, să recunoască...după ce am fost acuzată că eu sunt ca ea, adică mă dau drept cel de la Camuflaj, vine verdictul final...sentinţa crudă:

mihaela MusicNews: Draga mea chiar crezi ca am pus botul la asa ceva ! Fato eu am 6 ani de facultate am tocit prea mult coatele pe banci incat sa vina o fetita sa imi spune mie acest lucru . Eu te inteleg dar odata ce s-a vorbit cu managerul trupei nu cred ca este o problema ne-am cerut scuze ! Sunt lucruri si mai grave decat acest lucru .....M-am interesat si la mai multi jurnalisti cu o istorie in spate si altceva decat sa ne cerem scuze in public nu aveti ce sa face-ti . Eu stiu ca esti singura acolo si numai ma consum eu degeaba ! Eu iti spun un singur lucru ferestete !
mihaela MusicNews: Nu prea imi pasa ! Nu era o trupa care sa-mi fi placut vreoadata !
mihaela MusicNews: Succes cu Procesul etc. !
mihaela MusicNews: O seara WONDERFULL!
mihaela MusicNews: Aaaa esti data oficial afara din trustul MusicNewz !

OOOO NU!...am fost dată afară...cât de greu am putut suporta...m-am frământat, m-am sucit...am oftat...nici nu ştiţi cât de greu am adormit aseară dupa primirea veştii...mă gândeam oare ce o să se aleagă de mine acum?...de supărare, nici nu am mers azi nicăieri...am ales să stau în casă, să devin melancolică, gândindu-ma la vremurile apuse când postam articole pe MusicNewz...ooooof...oare de ce mie?

Şi acum, că mi-am mai revenit cât de cât, să vă arat şi vouă INTERVIUL
A se observa Anda DUMITRU (Dimitriu) şi GUS WHO (Guess Who)...o literă în plus sau în minus, tot aia e...tot EI sunt...

P.S.: Brusc, subit şi dintr-o dată, Cătălin fiind dat afară, toate postările semnate de el s-au transformat în postări care le au drept autor pe Mihaela.
...un fel de Dosarele X...

Penne la cuptor

2010-04-28T15:47:00.004+03:00

M-am gândit să vă invit la mine la masă
Am pregătit penne la cuptor cu şuncă, brânză şi sos
...cum adică nu vă vine să credeţi că eu le-am făcut?...ba să credeţi, pentru că am dovezi...şi dacă nici aşa nu credeţi, am şi martori, să ştiţi!

Sondaj

2010-04-26T19:37:00.004+03:00

În jurul lumii

2010-04-16T02:40:00.008+03:00

Prinşi şi cuprinşi de cercul problemelor cotidiene, preocupaţi de material şi transformaţi în roboţi pentru a ne permite să trăim, ne scapă printre degete lucrurile cu adevărat importante, esenţiale pentru împlinirea noastră ca fiinţe spirituale...
Uităm să ne bazăm pe sensibilitatea coexistenţei şi în final uităm să mai avem până şi măcar o umbră de optimism...
Orice mărginire ne face mai fericiţi...nemulţumirea se hotărăşte în ultima instaţă prin ceea ce gândim şi ce simţim...
Trăim într-o goană nebună după lucruri oarbe şi, cuprinşi de vicii, uităm să zâmbim...să sperăm...să iubim...
Puneţi-vă şi voi, câteva minute, pe gânduri...

Celor care v-a plăcut această piesă, cei care aţi înţeles mesajul ei dincolo de cuvinte, vă propun să o preluaţi pe blogurile voastre, alături de un articol despre mesajul pe care vi-l transmite fiecăruia în parte...
Lillee, Monica Olteanu, Darias, MadMe, Cris, Dana, Angi, Maria Cristina, Mădălina Luciana şi toţi ceilalţi care îmi treceţi "pragul".
www.camuflajmusic.com

După faptă...grea răsplată!

2010-04-15T16:06:00.008+03:00

Zilele trecute am primit acasă o citaţie de la Poliţie ...i-am dat ignore...mă înspăimântă deja poliţia din Cluj... După două zile, mă sună domnul organ...îl mint să mă sune mai târziu, că nu ~~vreau~~ pot vorbi
Între timp, o rog pe mami să-i dea un telefon să se înţeleagă ca de la om la animal...pentru că, foarte ciudat, pe citaţie, era trecut numărul de mobil al dânsului...
Aşadar, îmi comunică mami cum că l-au prins pe "prietenul" care mi-a spart acum 4 luni geamul la maşină şi mi-a furat geanta cu portofelul şi actele...hâââââmm....sună interesant
Aşadar şi prin urmare, azi, m-am trezit de dimineaţă şi am mers să văd ce aş putea face să-l chinui pe hoţ aşa cum m-a chinuit şi el pe mine...
Am ajuns la Poliţie şi aşteptam să-mi scrie poliţistul-portar datele acolo în caieţelul lui "dă-nsemnări", în timp ce un al doilea, coleg de ~~prostie~~ breaslă cu poliţistul-portar, îmi număra dungile de pe cămaşă cred...sau ce făcea, doar Măria Sa ştie...eu, mă făceam că admir când tavanul, când podeaua...şi puţină neateţie din partea mea mi-a fost fatală ... am privit încolo să-mi iau buletinul şi a şi început să facă conversaţie... că ce bine că mi-am recuperat actele şi, ca să îmi demonstreze că nu m-a uitat..."Dumneavoastră sunteţi din Bihor, nu?"...ăhăăă!
Am fost poftită către biroul mai marelui Miliţiei, dar nu înainte de a mi se atrage atenţia "Şi dacă aveţi telefon, vă rog să-l închideţi"...am răspuns zâmbitoare şi cu telefonul în mână că "nu, nu am!".
În biroul regal, ce credeţi? Mi s-a cerut să mă simt ca acasă...mi s-a oferit cafea, pe care am refuzat-o binenţeles - nu aş risca niciodată aşa ceva - şi am fost întrebată dacă mă grăbesc...aaa, nu, nu mă grăbesc...azi mi-am propus să stau pe-aici cât aveţi voi chef...dacă nu vă supăraţi, aş dori să ~~beau cafeaua~~ mă ocup de declaraţii în locul dumneavostră şi pe urmă să ~~frec menta~~ fac arestări... "Mă cam grăbesc", strâng eu din dinţi...
O nelămurire am şi eu...am fost întrebată dacă mi-am schimbat numărul de telefon, pentru că, dacă bine îşi aminteşte el, aveam vodafone, iar acum am orange...într-adevăr, pe declaraţiile mele de pe-acolo era numărul de vodafone, pe care nu îl mai am...atunci de unde mama naibii au avut numărul meu de orange??...mai ales că e cartelă, nu e abonament...eeh, mister!
Bine...hai cu declaraţia...o să cer daune...eram foarte pornită pe hoţ... Am completat datele personale...pe urmă am participat la un mini interogatoriu pe baza stării mele civile, necăsătorită...de ce? cum aşa? de ce aşa?...lucruri serioase, de-astea...legate de spargerea geamului de la maşină...
Într-un final, îmi prezintă cazierul "făptaşului" şi jur că mi s-a făcut milă...bine că nu am şi plâns... Era şi închis săracu de el...pedepsit la 3 ani...şi atâtea pagini de citit despre infracţiunile lui...şi furturi de bani serioşi...geamul meu era fix...nimic!
M-am răzgândit, am declarat că nu am nicio pretenţie materială...ba mai mult, îmi venea să-i rog să nu-l ţină atâţia ani închis...alţii au omorât 3 oameni şi li s-a dat 3 ani...ăsta săracu...a încercat şi el să trăiască cumva...
Bine, bine...nu-i iau apărarea, dar chiar mi se pare o pedeapsă prea lungă în comparaţie cu alte "crime şi pedepse"...
Am terminat acolo repede de declarat şi am promis să nu mă mai întorc niciodată!!!

Surprizăăăăă!

2010-04-13T14:15:00.002+03:00

...şi ca să nu încapă îndoială că o să fiu bucuroasă toată ziua, cealaltă Oana îmi sare în ajutor...
Aşa cum scriam într-o postare anterioară, abia aştept filmul Dear John...încă nu a apărut în cinematografele de aici... Şi ca să nu cumva să crap de atâta nerăbdare, Oana mi-a trimis asta!

Zile de-astea să tot ai...

Muzica din capul meu...

2010-04-13T13:13:00.004+03:00

Anul trecut, prin noiembrie aşa, a apărut o piesă pe care o tot auzeam la radio, la OneFm mai exact...şi nu se potrivea niciodată să zică cine o cântă...şi de atunci mi-e gândul tot la ea...oare cine? unde? când? cum?...întrebări d-astea existenţiale retorice
Daaaar, aseară, la o tură cu Oana , brusc, subit şi dintr-o dată începe să cânte piesa la radio...emoţii, tresăriri, zâmbete...ce mai, eram definiţia omului fericit în imagini ... îi explic Oanei toată munca mea de cercetare: stres, efort, transpiraţii, strâns din dinţi etc. etc.
Probabil i s-a făcut mişă de mine...ce ştiu eu ce sentimente i-oi fi trezit, dar azi mi-a găsit piesa

Să v-arat şi vouă:

Songs of my heart

2010-04-10T01:40:00.002+03:00

Momente...amintiri...

2010-04-08T19:49:00.004+03:00

Am primit acum ceva vreme “ordin” de la Alexandru să scriu despre "cel mai frumos gest făcut de un băiat pentru mine", cu menţiunea „şi nu devia!”.

Departe intenţia mea de a devia, însă, pur şi simplu nu pot să spun „da, uite, ăla a făcut atunci aia şi a fost cel mai frumos gest de până acum”! Am obiceiul, bun sau mai puţin bun, de a păstra, de fiecare dată, doar amintirile frumoase… Şi mă bucur că pot să afirm că acest gen de amintiri au fost, de fiecare dată, mai multe decât cele mai puţin plăcute. Mi-am dat seama că am puterea de a transforma, cu timpul binenţeles, în amintiri frumoase până şi momentele care atunci erau greu de suportat… Fiecare zâmbet şi fiecare lacrimă stârnite la un moment dat au contribuit la formarea mea…la felul în care am căutat mai departe - cu mult mai multă grijă, la felul în care am început să cunosc oamenii, să-i cred, cât de tare le-am permis să se apropie de mine şi mai ales, când şi cât de tare să mă apropii eu de ei… Da, ca oricine, am avut parte şi de dezamăgiri…am şi suferit…poate mai mult decât era normal la vârsta mea sau poate vreodată voi suferi şi mai tare…oarecum, în acest moment, mi-e indiferent lucrul acesta. La câţiva am ţinut…uneori credeam că iubesc…alteori, iarăşi, confundam sentimente, iar o dată am şi iubit…şi încă mai iubesc şi voi iubi mereu! A fost greu să-mi dau seama că într-adevăr asta am simţit…tot timpul a fost cel care m-a determinat să fiu sigură de asta. Şi da, atunci am petrecut cele mai frumoase momente…nu s-a întâmplat nimic special pentru că mereu mi-au plăcut şi m-am regăsit în lucruri simple şi, totuşi, fiecare clipă era specială!

Se întâmpla pe atunci când încă puteam controla stelele de pe cer după bunul plac şi amândoi ne mutam propria stea tot mai aproape, în fiecare zi…când aveam puterea de a-mi alege o stea de pe cerul înnorat…simţeam că pot controla lumea…singurul lucru care nu îl puteam controla erau fluturii din stomac care nu mi-au dat pace nicio secundă în tot acel timp.

Nu aş vrea să insist foarte mult asupra acelor momente, din diferite motive, însă, în mare, pot spune că, în felul meu, am fost fericită…paradoxal, nu cred în fericire…o fi şi asta de vină?...nu ştiu. Dar, o consider povestea mea frumoasă cu final nefericit. Nu mi-a păsat nicio clipă şi nici acum nu-mi pasă că nu am primit la fel de mult cât am oferit, spiritual…că nu am fost iubită atât cât am iubit…probabil, dacă era aşa, nu mai era la fel de frumos sau poate era de o mie de ori mai frumos…nici nu mă mai gândesc la asta acum, pentru că toate au trecut la fel cum toate vor trece… Am greşit mult în acea perioadă…niciodată nu am ştiut să arat şi să spun ce simt cu adevărat…mereu am preferat să ţin pentru mine şi, probabil, am primit ceea ce meritam.

Am rămas cu amintiri frumoase, cu nopţi lungi şi mai ales cu multe vorbe pe care nu am mai avut ocazia să le spun…toate astea nu îşi mai au rostul, pentru că nişte vorbe nerostite la momentul potrivit îşi pierd intensitatea. Şi urăsc să plec fără să-mi iau rămas bun, indiferent de situaţie…fie că plec în alt oraş sau în altă ţară, fie că plec din viaţa cuiva definitiv… şi urăsc şi despărţirile…cel mai tare mă înspăimântă gândul că nu voi mai vedea sau nu mai mai vorbi niciodată cu o persoană foarte dragă mie… De 3 ori (numărul meu norocos) mi s-a întâmplat asta în viaţă şi a u fost…una mai dureroasă ca cealaltă…bunicul meu…el….şi tatăl meu. Am învăţat astfel că, nu doar moartea te desparte, ci uneori şi viaţa te desparte…

Aş vrea totuşi să ştiu că…pot fi iertată atunci când mi se simte lipsa…că voi fi chemată atunci când este greu şi că nu voi fi uitată niciodată, chiar dacă totul este bine!

Ăăăă....am deviat mult?

Gânduri frumoase "în timp"

2010-04-08T17:03:00.007+03:00

Mi-e teamă timpul să nu-l pierd şi să mă uite clipa...
Mă înteb uneori...de ce lăsăm timpul să treacă?...
De ce nu încercăm să reţinem măcar secundele, trăindu-le, simţindu-le...
Se spune că timpul trece...eu cred însă că noi trecem prin timp, iar uneori nu ne marchează nicio clipă!
Încercăm parcă să nu atingem nimic, să nu mişcăm nimic, să nu schimbăm nimic. Doar trecem tăcuţi pe lângă amintiri, pe lângă evenimente, gesturi, trăiri , succese şi dezamagiri...trecem nepăsători pe lângă cei din jur...trecem nepăsători faţă de noi înşine, ca şi cum lumea ar fi doar un şir de cadre fără rost, peste care încercăm să trecem cu brio...ca şi cum viaţa ar fi o competiţie cu timpul...
Uităm prea des că nu timpul este cel cu care trebuie să ne întrecem...ne-a învins de mult timpul...
Să ne întrecem cu noi, cu fuga de noi...să ne întrecem cu fuga de toate... Vrem să trăim şi, paradoxal, ne grăbim spre "ieşire" fără să observăm că avem motive să ne oprim măcar "un timp"...
Să ne oprim pentru prieteni, pentru zâmbete, pentru gesturi, pentru şoapte, pentru îmbrăţişări, pentru a tremura în răcoarea serii sau pentru a mai simţi un timp mângâierea razelor pe obraz...pentru o strângere de mână, pentru vorbe, pentru a ne certa şi apoi a ne împăca, pentru a învăţa şi a uita ce am învăţat, pentru a transforma un lucru banal în ceva extraordinar...pentru a ne îndrăgosti sau pentru a pune patimile noastre într-un lucru mărunt, dar pe care îl iubim atât...
Să ne oprim pentru ceea ce ar putea părea prea firesc: să trăim într-adevăr...

Celine Dion - Because You Loved Me

2010-04-06T03:46:00.000+03:00

Ouă roşii şi paşte albe

2010-04-05T01:13:00.005+03:00

A trecut şi ziua de Paşte...repede, cum era de aşteptat...
Până la urmă am avut şi ouă roşii, mi-a adus Oana...acum am şi unul turcoaz, de la Andra...nu mă pot plânge.
Aseară am fost la slujba de Înviere, la catedrală, cu Oana...am făcut ţurţuri, dar a fost frumos...
Recunosc, eu nu sunt cu biserica...nu merg prea des...puteam zice că merg din Paşte în Crăciun, dar acum nici asta nu mai pot să afirm...de Crăciun nu am fost...
Mi-a plăcut...episcopul a vorbit foarte frumos...era doar un călugăr pe-acolo care mi se părea mie foarte dubios, dar a fost ok...
L-am admirat şi pe domnul prim ministru and company...dar nu mult...cam atât cât am putut zări din el...după cum vă imaginaţi, nu prea sunt şanse să-l observi pe Boc în mulţime.
O singură chestie nu am înţeles...e ce erau paştele cu vin alb?? Da...probabil nu au fost destui struguri negri anul ăsta...sau destule fonduri pentru vin roşu...cine ştie...
Bine, bine, dar cu "sângele preschimbat în vin" cum rămâne?...
Voi? Cum aţi petrecut Paştele?

Dorinţe de Paşte

2010-04-03T13:20:00.004+03:00

Ne apropiem încet-încet de Sfânta sărbătoare a Paştelui...mai sunt câteva ore pentru ultimele pregătiri sau...primele, în cazul meu .
Anul ăsta am decis să rămân în Cluj de Paşte...e pentru prima dată când nu voi fi acasă de sărbători... Am tot stat şi m-am gândit şi...mi-e tot una... nu-mi mai plac sărbătorile "în familie" ... şi oricum, e prima sărbătoare în care, chiar dacă aş fi mers acasă, tot nu eram toţi...şi niciodată nu vom mai fi.... Pentru mine, oricare dintre sărbători au devenit simple zile, ca oricare altele... Mi-este totuna unde sunt, cu cine sau ce fac... sunt nişte zile care trec la fel de repede ca oricare altele...
Sunt nişte zile triste care nu fac decât să mă poarte cu gândul departe, să mă oblige să-mi pun aceleaşi întrebări iar şi iar şi să-mi doresc aceleaşi lucruri... De aceea nu am mers acasă...încă nu au trecut perioada în care, indiferent că am rămas aici singură sau aş fi mers acasă, tot singură mă simt...
Nu am făcut ouă roşii, dar am găsit unul care mi-a plăcut mult şi am să vi-l arat pe acela

Şi, cum am citit la Lillee că ouăle ei vor fi piţipoance, cu mult sclipici, mi-am dorit şi eu tot cu sclipici ...şi roz, desigur....tot ce e roz şi cât mai sclipitor, e pe gustul meu....... bine, nu chiar!

Ei bine, nu-mi rămâne decât să vă doresc multă bucurie în suflete, multă credinţă în inimă...încredere şi dragoste! Paşte fericit, prieteni!

Interviuri

2010-04-02T03:02:00.003+03:00

Când am revenit în Cluj, aveam în agendă 3 posibile locuri de muncă..."aveam", subliniez... Două dintre ele s-au "epuizat"...pentru postul de secretară am fost rugată să revin cu un telefon peste o săptămână, iar când am revenit era deja ocupat...de la magazinul de haine (outlet) nu m-au mai sunat niciodată de când am depus CV-ul, iar de la celălalt magazin mai trebuie să aştept..."marea patroană" este de la capitală şi nu a ajuns încă prin...provincie :)). În tot acest timp nu m-am oprit să caut şi să depun CV-uri, mai ales online, de fiecare dată când găseam ceva potrivit. Şi culmea, ca niciodată, am fost şi sunată... Chiar alaltăieri am primit un telefon şi am fost programată la un interviu, ieri, de la ora 18...cum aplicasem eu în sute de locuri, nu mai ştiam despre care job era vorba şi m-am grăbit să verific...şi am găsit :D

Angajăm secretară part time, fără obligaţii, dispusă la deplasări, cu experienţă în relaţii cu publicul, cu domiciliul în Cluj Napoca

Am căscat ochii , am recitit...am re-recitit şi m-am tot gândit unde mi-au fost ochii când am aplicat...cred că eram foaaarte obosită... Ce am înţeles eu din anunţ? ...e simplu... ceva moş libidinos caută amantă, singură, fără relaţie, cu multă experienţă în relaţii...cu publicul, evident, care să locuiască în Cluj, adică să fie mereu prin preajmă la nevoie, dispusă la deplasări...pe la alte domicilii, localuri şi alte cele care, să ştie freca menta 4 ore la birou...nesemnificativ.
Şi, dezmeticindu-mă eu într-un târziu, am decis: nu merg la niciun interviu! clar! part-time, part-time...dar restul care-s de îndurat, cine le suportă? ...cine o vrea, eu nici într-un caz Dar, lucrurile nu s-au oprit aici şi am primit şi o veste bună, în sfârşit

Am fost programată azi la un alt interviu... este vorba despre o companie americană, cu mai multe divizii, care oferă o vastă arie de produse şi servicii, unind oarecum tehnologia şi ingineria de ultimă generaţie pentru a crea soluţii inovatoare pentru clienţii săi şi anume, diferite branduri de renume din Europa, Orientul Mijlociu, Africa, ca de exemplu Nokia, Bosch etc. Postul pentru care am fost chemată este de Customer Communicator...în mare, ar trebui să ţin legătura cu clienţii, să înregistrez livrările, să mă asigur de recepţionarea lor în stare bună, să preiau comenzi...chestii de genul.
M-am descurcat la interviu, zic eu...am vorbit în toate limbile din dotare :))...iar rezultatul îmi va fi comunicat telefonic în jurul zilei de 14 aprilie...
Am întâmpinat o mică problemă la calcule...la adunarea şi scăderea procentelor, lucru de care nu sunt mândră deloc...nişte formule şi calcule de bază, simple şi mai ales logice...până la urmă le-am scos la capăt cumva...oricum, matematica mereu mi-a fost duşman.
Abia aştept să primesc răspunsul...să-mi ţineţi pumnii, vă rog

Inna feat. Voicu Pânzar - To the B the Best

2010-03-31T13:42:00.004+03:00

O piesă de "succesuri", in ingliş, interpretată de către două celebrităţi care "re-prezint Romania" şi..."evriting uel"..."O MAI GAD" :

2TheBTheBest

Poate

2010-03-29T16:05:00.006+03:00

Sunt vulnerabilă...întotdeauna am fost. Uneori mai mult ca niciodată. Pe lângă asta, de foarte multe ori mă “expun” şi îmi întind sentimentele pe tavă.
Uneori iau alegeri ce par zadarnice...alegeri în care de multe ori nici eu nu cred, dar pe care simt că trebuie să le iau. De multe ori cu genul ăsta de alegeri risc foarte mult să fiu dezamagită, dar cu toate astea îmi asum riscul. De ce? Răspunsul e simplu : mai bine regret acum că am încercat ceva şi nu mi-a ieşit decât să regret mai tarziu că nu am făcut nimic deşi aş fi putut face.

“Oamenii te dezamagesc. Uită de ei şi fă ceva pentru tine.” – o replică dintr-un film ce mi-a rămas în minte. Pe de o parte sunt de acord cu chestia asta, pe de altă parte şi eu sunt om la rândul meu şi dezamăgesc. Cred că nu mi-ar plăcea să uite cineva de mine pentru că l-am dezamăgit o dată (dacă se repetă, atunci e clar “mersul” lucrurilor).

E bine să uităm de oamenii care ne dezamagesc atunci când aceştia fac asta în mod constant şi ajungem să fim prea afectaţi din cauza asta.

Soare cu dinţi

2010-03-27T14:45:00.004+02:00

Afară e primăvară

Dar, mă aflu şi eu printre cei care s-au lăsat înşelaţi de soarele şi căldura de afară, iar acum, iată-mă..ta-naaaa: fUarte răcită!
Am răcit că nu mi-a ajuns ziua să stau pe-afară sau probabil am uitat că luna nu încălzeşte când m-au apucat plimbările de seară prin locuri "la înălţime".

Aseară am avut şi puţină febră, mi-am dat seama de asta când am început să delirez şi să plutesc...
Bine, nu iau medicamente! Eu sunt anti medicamente şi nu ştiu în care ultimă fază ar trebui să mă găsesc ca să iau... beau ceai, stau în casă...fumez...asta, ca să vedeţi că nu-s chiaaar, chiar pe moarte. Şi cum sunt de principiul că orice minune ţine 3 zile, poimânie ar trebui să mă simt mult mai bine.
Cel mai tare mă îngrozesc când mă gândesc la curăţenia generală...
Sper ca săptămâna următoare să-mi fac puţin curaj...

Distanţă. Timp. Viteză

2010-03-23T20:05:00.007+02:00

Am auzit de-a lungul timpului, de sute de ori, poveşti despre dorinţe şi iubiri neîmplinite, despre oameni care nu au avut niciodată şansa să se simtă împliniţi...
Se spune că iubirea este universală...mă întreb atunci, cum este posibil ca ea să fie încălcată din cauza regulilor omeneşti, a celor religioase sau din cauza statutului social?
Câteodată, sufletele noastre devin asemeni locurilor de pelerinaj şi, chiar dacă simţim pericolul distrugerii, refuzăm să ne exilăm. Şi mă întreb...cum am putea vreodată să rămânem prieteni cu cineva pe care, de fiecare dată când îl privim ne face să-l dorim şi mai mult?
Da, este greu să-i impui minţii ceva ce inima nu vrea...şi se crează acea disproporţie dintre gând şi sentiment, care-ţi aduce o stare neplăcută şi începi să-ţi pui sute de întrebări...şi să apară sentimente care îţi stârnesc sute de gânduri...
Începe să-ţi fie frică să nu-l pierzi încă dinainte să-l ai...simţi cum te naşti din nou atunci când te sărută...o parte din tine moare atunci când pleacă şi, pe urmă, trăieşti cu sufletul la gură, visând la ziua în care se va intoarce la tine... Şi simţi că vrei să-i spui atâtea, dar nu o faci...şi te uită clipa!...şi tot ce-ţi rămâne este să te uiţi în linişte la stele, întrerupt de câteva bătăi de inimă mai puternice...şi nu mai poţi gândi, pentru că, o dată cu primul suspin apare şi ultima urmă de înţelepciune...
Până la urmă, totul este o chestiune de timp, distanţă şi viteză...cu viteza gândului ajungi în cel mai scurt timp posibil la orice distanţă...
Şi până la urmă, distanţa te desparte sau te apropie?

Pe-afară

2010-03-22T08:46:00.005+02:00

Vineri, în ultima zi petrecută pe-acasă, am profitat de vremea frumoasă:

DJ Force - Everything

2010-03-21T22:38:00.002+02:00

Do you believe in things that make you change your way?...I would have let you go wanting to make you stay

Adinna In Wonderland...

2010-03-18T14:25:00.004+02:00

Mi-a placut mult filmul :X. In primul rand mi-a placut ca a fost 3D si toate scenele s-au vazut super. Peisajele din Tara Minunilor sunt foarte frumoase si personajele foarte fain realizate. Cateva scene si unele personaje sunt amuzante... Caracterele si actiunile unora ilustreaza adevarate lectii de viata... aparentele inseala, sub o infatisare monstruoasa se poate ascunde un suflet bun...apre la un moment dat problema "E mai bine sa fii iubit sau sa fii temut?"- dorinta de a avea putere, cu orice pret... caracterul omului invidios, complexat, parsiv, supus, condus de ura, dar si a celui bun, rabdator, pacifist, iubitor...
Mie, cel si cel mai mult mi-a placut finalul...se terminacu un fluture :)) pe care am si incercat sa-l prind :)) asa frumos zbura spre mine :X:X :))
Si pe langa fluture, mi-au placut mult Iepurele Alb si Regina Alba 8->
Si mi-a placut fosrte mult cum a fost pusa problema "visului"... visele pot deveni realitate, oricand; si felul in care, uneori, trebuie sa faci alegeri, te abati de la visele tale si, totusi, le urmezi.
Eu zic ca merita vazut! Bine, gusturile si parerile sunt impartite, dar eu cred ca nu are cum sa dezamageasca :).

Mirana, Regina Alba

Iepurele Alb

Iracebeth, Regina de Inima Rosie

Alice

Bayard, buldogul

Absolem, omida albastra

Palarierul nebun

Chess, pisica zambitoare

Tweedledee si Tweedledum, fratii gemeni si rotunzi :))

Mai sunt cateva personaje cu care nu am gasit poze...inca un iepure - cel al Palarierului nebun, o soricica, niste broscute, niste maimute, o creatura fioroasa folosita la lupta de Regina Rosie, o pasare - tot a acestei regine si Jabberwocky - ceva aratare :)), combinatie de pasare, dinozaur si mai stiu eu ce...ceva monstru in orice caz, care se lupta cu Alice la sfarsit.

Vizionare placuta! :)

Alice In Wonderland

2010-03-17T12:03:00.003+02:00

17 Martie 1756 - este sarbatorita pentru prima data St. Patrick's Day
17 Martie 1866 - a inceput sa functioneza Banca Romaniei
17 Martie 1883 - s-a nascut Urmuz, scriitor roman
...
17 Martie 1991 - s-a nascut Ioana Alina Tig
17 Martie 2010 - ...implineste 19 ani

LA MULTI ANI IOANA!

Azi, o sa merg la Alice in Tara Minunilor, 3D, cu Ioana si Oana...abia astept :D
Sper sa fie tare filmul, o sa va povestesc maine. Sper sa nu uit :)) Mie imi place Iepurele ala Alb :))
Asa cum am uitat...ee, faza cu buletinul e deja veche...unde mi-e stick-ul? Nu e :-??
Bine, uitasem deja de disparitia lui cand apare mami si imi arata ce are in mana...da, stickul; cand l-am vazut l-am...stors :| ...si l-am pus pe "calofirel" la uscat... Da...dupa cum bine va ganditi, tocmai il adusese din masina de spalat :D
Inca e tot la uscat, nu am incercat sa vad daca mai functioneaza, oricum nu aveam nimic important pe el...asta din cate imi amintesc eu :-? si la cat de bine stau cu memoria in ultimul timp, n-ai zice ca ma insel, nu? :))

PS: Ieri, am postat aticolul de "start" pe blogul E-Ardeal :->

Alb si ganduri

2010-03-16T15:43:00.002+02:00

Azi dimineata cand m-am trezit si m-am uitat pe fereastra, totul era alb...foarte alb :X...ma gandesc...wow, suntem in toiul iernii :))...cum v-am mai spus, e anotimpul meu preferat...asa ca, pot sa spun ca m-am trezit foarte bine dispusa...cu mult chef de povestit :))
Asa ca, am sa scriu ce vroiam sa va povestesc acum cateva zile...
Am venit acasa, de vineri, cu mai mult de jumatate din lucrurile de la Cluj...mai impachetam o geanta, mai fumam o tigara...mai povesteam cu Oana, o prietena buna de-a mea, care a venit sa ma ajute la "carat"....nicicum nu-mi venea sa plec...dar, seara, am pornit...cu multe lacrimi. Am gresit si drumul de la atatea ganduri...trebuia s-o iau pe o scurtatura, dar cand m-am "trezit" eu, eram deja departe si nu mai avea rost sa ma mai intorc...I'm taking the long way home - imi zic...
Aveam asa o stare...aveam impresia ca pe unii oameni pe care i-am lasat acolo n-o sa-i mai vad niciodata...si asta e foarte dureros...cuvantul "niciodata" m-a speriat mereu!
Si gandeam asta pentru ca, incepusem eu sa-mi caut de lucru prin Anglia...am o prietena care nu demult a si plecat si am povestit cu ea si mi-a spus ca e foarte ok, ca e bine, ca se descurca, ca ii este mai bine acolo...m-a incurajat sa merg... Si mi-am gasit repede si o familie la care sa ma duc, sa am grija de copii...baby-sitter - la ele:

Mie imi plac copiii foarte mult, deci nu de asta imi era groaza...imi era groaza de mine pe-acolo...fara prieteni, fara sa cunosc pe cineva...oricum, eram pregatita sa-mi fac prieteni, sunt totusi o persoana sociabila, dar...ceva ma tinea in loc si imi soptea sa ma gandesc mai bine...pfff...ce zile groaznice! Niciodata nu a trebuit sa iau chiar asa decizii pentru viitorul meu...de una singura...e greu :|
Pe drum, ma gandeam eu asa...oare de ce trebuie sa sa intample asa? De ce nu pot ramane in Cluj? E orasul meu de suflet...purtam asa un dialog...interior...cu tati...el a absolvit la Cluj si i-a placut Clujul la fel de mult...
Si cum cineva de acolo de sus are grija de mine, ma asculta si imi indruma pasii, saptamana asta ma intorc in Cluj - sunt atat de bucuroasa...nu pot exprima in cuvinte!
Am alaturi de mine oameni cu un suflet imens...care m-au ajutat sa pot sa ma intorc si care ma ajuta in continuare... Pot sa spun ca am o a doua familie - niste oameni carora, probabil, nu o sa le pot multumi vreodata indeajuns pentru tot ce au facut pentru mine, dar imi doresc din tot sufletul sa o pot face!
Sunt foarte emotionata si ... ma simt iubita! ... si este foarte frumos...de ceve timp ma simteam singura si simteam ca nimic nu mai este bine in viata mea...
De atata bucurie, uitati ce am facut azi:

Interviu cu Scarlett Etienne

2010-03-15T14:22:00.005+02:00

Scarlett Etienne este DJ-itza mea preferata. Imi place foarte mult cum arata - este foarte frumoasa - si la fel de mult cum mixeaza - este foarte talentata. Are succes chiar daca nu mixeaza topless, cum o fac altele.
Este DJ, cantareata si producator in acelasi timp.
Eu am vazut-o pentru prima data, live, acum vreo 2 ani in Midi, un club din Cluj - clubul meu preferat....si nu doar al meu, o sa vedeti mai tarziu :D.

Scarlett s-a nascut in Hong-Kong, intr-o tabara militara americana. Nu a avut un domiciuliu stabil, a locuit cu parintii prin multe tari, pana la varsta de 18 ani cand s-a stabilit singura in New York. Dragostea ei pentru muzica a adus-o unde este astazi...dar s-o lasam pe ea sa ne povesteasca mai multe :).
(partea scrisa cu mov este traducerea in romana a interviului :D )

1.
Adinna: Music and Fashion - that's your passion. Tell me, how do you manage to do both and which do you like best?
Scarlett: Music is the love of my life. Fashion has always been something that I have had a deep appreciation for, but have never actually worked in fashion. However I am now designing my own stage costumes and working with a few designers (such as Giles Pearson), so fashion ties in with my music and performance. It's really amazing to sketch something and then to work with someone like Giles to make it become reality. I'm so lucky to work with such talented people in London, and to be able to have an additional creative outlet to music. I try to make time for all the things I have a passion for....with music, I also take classical piano lessons from an amazing concert pianist named Georges Sokol. It's quite time consuming with all the time required to practice, but I love playing, and it inspires me for melodic techniques to use when I'm producing dance music. I also take guitar lessons. So you can imagine I'm quite busy during the week when I'm not travelling and DJing everywhere!!

Adinna: Muzica si moda sunt pasiunile tale. Cum reusesti sa le impaci pe amandoua si pe care dintre ele o preferi?
Scarlett: Muzica este dragostea vietii mele. Moda am apreciat-o dintotdeauna, dar nu am lucrat niciodata, practic, in acest domeniu. Acum insa, imi creez propriile costume de scena si colaborez cu cativa designeri ca de exemplu, Giles Pearson; asadar, moda are legatura cu muzica si aparitiile mele. Este uimitor sa schitezi ceva si pe urma sa lucrezi cu cineva ca si Giles, care le transforma in realitate. Sunt atat de norocoasa sa lucrez cu asa oameni talentati din Londra si sa fac inca ceva creativ pe langa muzica. Incerc sa-mi fac timp pentru fiecare pasiune de-a mea…cat despre muzica, iau lectii de pian de la un pianist exceptional, Georges Sokol. Necesita mult timp si efort, dar imi place foarte mult si ma inspira in tehnicile pe care le folosesc atunci cand fac muzica dance. Iau de asemenea lectii de chitara. Asa ca, iti poti imagina ce putin timp liber imi ramane in cursul saptamanii, atunci cand nu calatoresc sau mixez!!

2.
Adinna: You look amazing on the catwalk. Who is your favourite designer?
Scarlett: Thank you so much. My favorite designer was Alexander McQueen. All my friends say that they all first thought of me when they first heard of the tragic news because they all know how much I love him. The thought of how sad I would be. He is my muse in a way, his collections have inspired a lot of my music. He will be missed dearly, and he will always be my favourite. At the moment I'm really into London designers, such as Ziad Ghanem. I had the honour of compiling the music for his show for London fashion week and also walking in his show. It was such a thrill to see the models sashaying down the runway to something I'd compiled. I'd love to do more soundtracks for fashion shows, and Ziad and I are already working on the sound for his show for next fashion week. I also love House Of Blue Eyes, Giles Pearson, Kokon to Zai, and Zoe and Morgan Jewelry.

Adinna: Arati minunat pe podium. Care este designerul tau preferat?
Scarlett: Multumesc frumos. Designerul meu preferat a fost Alexander McQueen. Toti prietenii mi-au spus ca eu am fost prima la care s-au gandit atunci cand au auzit tragedia, pentru ca toti stiau cat de mult tineam la el. Isi imaginau cat de suparata voi fi. Intr-un fel, el este muza mea, colectiile sale mi-au inspirit foarte mult muzica. Am sa-i duc dorul si mereu va ramane preferatul meu. Momentan, colaborez cu designeri londonezi cum e Ziad Ghanem. Am avut onoarea sa fac compilatiile muzicale pentru showul sau din cadrul saptamanii modei de la Londra si, de asemenea, sa-I prezint creatiile pe scena. A fost asa o senzatie sa vad modelele miscandu-se pe podium pe ritmul muzicii mele. Imi doresc foarte mult sa fac track-uri pentru prezentari de moda; deja lucrez cu Ziad la sunetul showului sau din cadrul urmatoarei saptamani a modei. Imi plac de asemenea House Of Blue Eyes, Giles Pearson, Kokon to Zai, si Zoe and Morgan Jewelry.

3.
Adinna: Your passion and musical skills have brought you to travel international as a DJ. You have also shared your sound with the Romanians. What can you say about these people and where was the best event you put on in this country?
Scarlett: I have had the pleasure of seeing a lot of Romania! I have been in many places, Bucharest, Black Sea Coast, Craiova, Timisoara, and my favorite club in Romania is Club Midi in Cluj. I always meet such warm people in Romania. They are very lovely and very appreciative of music. It's such a breath of fresh air, as in cities like London, New York, and Berlin, people can be quite jaded and can sometimes take things for granted!
I always see people smiling on the dancefloor in Romania, I love that.

Adinna: Pasiunea si talentul tau pentru muzica te-au purtat prin alte tari, ca DJ. Ai mixat si pentru romani. Ce parere ai despre acestia si care a fost cel mai tare eveniment la care ai mixat in Romania?
Scarlett: Am avut placerea sa vad o mare parte din Romania! Am fost in multe locuri, Bucuresti, Marea Neagra, Craiova, Timisoara, iar clubul meu preferat din Romania este Midi, din Cluj. In Romania sunt mereu intampinata cu caldura de catre oameni. Sunt foarte iubitori si apreciaza foarte mult muzica. E ca o gura de aer proaspat – in orase ca Londra, New York si Berlin, oamenii sunt cateodata extenuati si exista posibilitatea sa ia totul de bun.
In Romania oamenii mereu zambesc pe ringul de dans – imi place la nebunie.

4.
Adinna: Describe your style both in music and fashion.
Scarlett: sophisticated and dangerous.

Adinna: Descrie stilul tau, atat in muzica , cat si in moda.
Scarlett: Sofisticat si periculos.

5.
Adinna: You are beautiful, young and successful. Are you single or commited?
Scarlett: Thank you. I'm committed to my fans and to the music.

Adinna: Esti foarte frumoasa, tanara si plina de success. Esti singura sau ai pe cineva?
Scarlett: Multumesc. Ii am pe fanii mei si am muzica.

Sa va mai arat niste poze cu ea, foarte frumoase:

...si putin din muzica ei:

Am sa-ncerc pe parcurs sa mai pun mixuri ale ei, pentru ca acum imimerge intermetul foarte foarte greu si nu imi incarca pagini :(

Mi-e dor de prima zi...(leapsa)

2010-03-14T18:58:00.006+02:00

Darias m-a nominalizat la o leapsa.

O sa transform aceasta postare intr o leapsa si daca doriti sa ne povestiti despre prima intalnire cu sotul sau cu prima iubire sau orice amintire frumoasa legata de intalnirea cu iubirea voastra, deabia astept sa citesc .

Imi cer scuze ca raspund mai tarziu...nu prea am apucat. Pana la urma mi-am gasit PIN-ul, dar buletinul nu...ce-i drept, nici nu l-am mai cautat. Mi-am adunat lucrurile si am venit acasa...asta o sa va povestesc in postarea viitoare :).
Asadar, asa cum specifica Andreea, trebuie sa povestesc o amintire frumoasa, ceva care a avut loc "prima data", sa aiba legatura cu iubirea....
Nu prea stiu ce sa povestesc..."prima data" aia, n-am s-o povestesc :)) si nici o anume amintire nu mi-ar placea sa scriu...nu stiu...amintiri frumoase au fost multe si cel mai frumoase au fost atunci sau imediat dupa, cand imi aminteam de ele...pe urma au fost "detronate" din cauza altor amintiri mai putin placute sau inlocuite de altele si mai frumoase si, implicit, de altii, mai buni sau mai rai decat cei anteriori.
Sot nu am :)), sunt sigura ca daca aveam, el era cel despre care povesteam si nu pentru ca asa trebuie, ci pentru ca, daca "este" sotul meu inseamna ca este o persoana despre care chiar merita sa povestesc pentru ca e mai tare ca toti :))...pana acum, probabil ca niciunul nu merita :))))...glumesc.
Pot insa, sa va povestesc despre prima data cand m-am simtit dezamagita de un baiat...nu...nu dezamagita...dezamagita m-am simtit, probabil de fiecare data, intr-un final...aaa...sa zic respinsa? da, s-ar potrivi cel mai bine, cred.
Nu am avut multe relatii...vreo 4 la numar (asa, serioase vorbind). Sunt sigura ca as fi putut avea mult mai multi iubiti sau mult mai multe relatii, dar probabil ca nici nu mi-am dorit. Eu ma atasez destul de greu de oameni, de obicei ma las cucerita de caracterul lor si mai ales de felul in care gandesc...si au fost putini cei care au gandit cat de cat apropiat mie, dar si mai putini cei de la care am avut ce invata. Ma captiveaza oamenii de la care mereu aud ceva ce eu nu stiu si de la care stiu ca mereu o sa am ceva de invatat in viata.
Niciodata nu mi-a placut sa fac eu primul pas, indiferent cat de mult imi placea de el...consider ca e mai frumos cand o face el, chiar daca uneori am asteptat mai mult decat as fi crezut. Si nu s-a intamplat sa imi placa vreun baiat si sa-mi doresc sa am o relatie cu el si sa nu se intample asta...
Dar, cum toate au o limita sau...cum pentru orice in viata exista o "prima data", intr-un final s-a intamplat si asta. Ce pot sa spun este ca...nu-i deloc placut...iti da o stare generala foarte urata si, oricat am incercat sa nu ma mai gandesc acolo, nu prea am reusit. Au aparut intrebarile care il au pe "de ce..?" in fata si binenteles, nimeni care sa poata raspunde la ele :).
Incepusem sa inteleg gresit fiecare gest care venea din partea lui si sa interpretez fiecare cuvant altfel... mai simplu spunand, incepusem sa-mi fac iluzii...ganduri peste ganduri, hranite de sentimente si emotii, pana la un moment dat. Pe urma, am realizat ca simteam degeaba toate alea, dar tot acolo imi era gandul si dialogul interior era tot mai amplu. Acum prea putin mai conteaza...stiu doar ca, m-a atras cu ideile si gandurile lui, cu felul in care ma linistea uneori si, nu in ultimul rand cu privirea lui, care spunea o mie de lucruri...imi placea sa nu spun niciodata nimic (bine, asta imi place de obicei)...sa stau si sa-l ascult, sa-l vad... Oricum, a fost ceva fugitiv...nu am apucat niciodata sa-l cunosc, asa au fost imprejurarile, si nici nu voi avea sansa vreodata...pentru ca nu mai vreau :). Da... Cam asa cu amintirile :D. Frumoase si urate au fost multe...iubire a fost si nu a fost...dar respinsa nu m-am simtit decat o data si chiar mi-a ramas intiparit in minte.
Oricum, eu nu o consider o experienta urata, dimpotriva...o consider un lucru din care am avut ce invata si incerc sa nu dau vina pe mine, ci pe vesnicul "asa a fost sa fie" :).

Bine...rău...şi mai rău...

2010-03-11T15:13:00.005+02:00

Faptul că uit chestii nu mai e nicio noutate... dacă mă întrebi ce am făcut duminică trebuie să stau câteva minute bune până să pot răspunde... dar sâmbătă? bine...hai că deja întreci măsura!
Azi, mi-a pus mami nişte bani pe card...cum nu demult mi s-a furat portofelul, a trebuit să-mi fac alt card şi la ăsta nu-i ştiu încă PIN-ul din cap...şi ştiu că aveam foaia aia pe aici pe undeva, dar degeaba...am întors toată casa şi nu o găsesc...
După mult stres şi căutări îndelungate, mi-am amintit eu că pot scoate bani cu buletinul...îi zic la aia că mi- am pierdut cardul sau ceva... bine!
Dar...oare unde-i buletinul?
...buletinul mă omoară...dacă nu îl pierd eu, mi-l fură...dacă nu îl fură, îl pierd...una din două se întâmplă tot des.
Nu demult vă spuneam că mi s-a furat...mi l-au găsit...toate bune şi frumoase...l-am pus în portofel şi...şi...atât! Nu ţin minte să-l fi scos pentru absolut nimic... iar acum, nu e deloooc în portofel...
Am început a doua etapă de "răsturnare" a casei...nici urmă de el... şi stau şi stau să-mi amintesc unde Doamne poate fi... unde l-oi fi scos ultima dată....binenţeles, nu-mi amintesc... Mă consolez cu gândul că, de fiecare dată când l-am pierdut sau mi-a fost furat, l-am găsit... Sper să-l găsesc şi de data asta!

Şi cum toate astea nu erau de-ajuns, trebuia să se întâmple şi ceva...amuzant, prostesc şi enervant în acelaşi timp.
Când eram tocmai în toiul căutărilor mele, sună telefonul... niciodată nu răspund la numere pe care nu le cunosc, însă, cum mi-am tot depus CV-ul în fel şi fel de locuri, m-am gândit că ar fi indicat să răspund, măcar până la o anumită oră... Plus că era număr de fix de Cluj... bine, hai că răspund!
Eu: Da?...
El: Bună. de la poliţie vă deranjez. Îmi spuneţi vă rog ce câine plimbaţi cu maşina sau al cui este câinele?
Eu: :O:O:O...ăăă...nici câine nu am şi nici nu am plimbat niciun câine cu maşina...
El: Cred că v-am confundat....
Eu: Fiţi convins că m-aţi confundat...
El: A, deci nu dumneavoastră vi s-a spart geamul la maşină...
Eu: Ba da...în urmă cu o lună şi ceva, sus la Belvedere....dar câine tot nu am :))
El: A, deci dumneavoastră sunteţi domnişoara cu Golful roşu?
Eu: ...d..a...
El: Bine, din greşeală v-am sunat pe dumneavoastă, am încurcat aici numerele...
Eu: Ok, nu-i problemă...
El: ...şi o să vă mai deranjăm...dacă nu aveţi nimic împotrivă...
Eu: :O Cam pentru ce? :-?
El: Nu ştiu, vedem noi... o zi bună! Săru'mânile!
Eu: :O...:-?...:|

Am rămas mască...i-auzi, din greşeală...defapt, cine ştie câtor domnişoare li s-au spart recent geamul la golful roşu, sus la Belvedere?...mii şi mii...
OK, am încercat să mă concentrez asupra buletinului, dar sincer....mi-a cam pierit cheful de toate... Nu mă gândisem nicio clipă, încă, să anunţ poliţia în legătură cu buletinul...aşa, dacă mă gândeam, aş fi înţeles - poate l-am invocat pe domnul organ prin telepatie, dar nuuu, nu a fost aşa!:O Clar...cineva mă înjură rău... De ce trebuie să am atâta ghinion? De ce trebuie să nu mai scap niciodată de poliţie, ă? ... ÎI URĂSC! ... şi mereu tot cu ei am de-a face :)) Oare de ce îs blondă? =))... blondă blondă, da' hmmm :->...mă duce gândul la bancurile cu blonde care mereu pot fi înlocuite cu poliţişti... în orice caz, blonde care nu-s şi proaste am întâlnit... şi am întâlnit şi poliţişti...şi atât - nu pot să zic "poliţişti proşti", pentru că nu ar fi frumos din partea mea, absolventă la Litere, să folosesc pleonasmul! Bine, într-un final, mă gândesc să scriu o carte ... Adinna şi poliţia... =))...ca şi Garcea şi oltenii =))...aş avea foarte multe întâmplări de povestit...
Iar acum, un banc la subiect, pe care chiar azi i l-am spus şi lui Lillee:
O blondă era pe stop....
...şi doi poliţişti se chinuiau s-o dea jos!

Scared of Lonely...

2010-03-11T03:13:00.001+02:00

O vedere spre lume...

2010-03-09T23:57:00.004+02:00

Va multumesc mult pentru urarile de 8 Martie; o primavara frumoasa va doresc si eu, tuturor >:D<
Zilele trecute mi-am reinstalat windowsul ( nu eu :D), iar acum nu mai am diaclitice...trebuie sa le regasesc cumva, ma enerveaza sa scriu fara...
Nu prea stiu ce sa scriu...oricum, sa stiti ca si eu va citesc zilnic articolele... cam asta fac toata ziua, stau in varful patului cu laptopul in fata si citesc... toata ziua caut joburi pe internet si aplic CV-ul in 1000 de locuri, fara niciun rezultat...
Dar alta e problema...principala cauza a starii mele de "chef de absolut nimic"... o sa trebuiasca sa merg inapoi acasa...sa ma mut de tot din Cluj, din cauza ca nu am gasit nimic :(. Am revenit aici, dupa ce am terminat facultatea, cu ganduri mari... niciodata nu m-am gandit ca nu voi gasi ceva, ca sa pot ramane aici... mi-am dorit asta foarte mult - sa termin si sa raman in Cluj... pot sa spun ca iubesc orasul asta... aici am cunoscut multi oameni, mi-am facut multi prieteni...a fost orasul care a contribuit la formarea mea, care a ajutat la schimbarea mea... orasul de care mi se leaga, poate, cele mai frumoase amintiri si locul pe care l-as alege dintr-o mie... Aici, mereu m-am simtit in siguranta... chiar si atunci cand eram trista, doar gandul ca sunt aici ma facea sa zambesc... am locuri preferate, locuri care m-au linistit de atatea ori si care m-au inspirat... am prieteni foarte dragi care mi-au fost mereu alaturi - oameni cu care, desi ma intalneam rar, stiam ca sunt mereu aici...
Am venit aici cu vise multe, cu multa ambitie si plina de energie...am trecut peste multe...am avut multe locuri pe care le-am numit "acasa"...m-am mutat de atatea ori... Mi-am intiparit adanc in minte si in inima acest oras - aici imi vedeam viitorul.
Iar acum, e atat de greu sa ma despart de el... plang si sufar la fel cum am facut-o, de atatea ori, dupa anumite persoane... Mereu a existat o mica speranta, undeva in inima mea, ca voi reusi sa raman aici si nu m-am gandit absolut nicio secunda ca o sa vina momentul cand o sa numar zilele care-mi raman de stat... pana acum... si asa nu imi place... e ca si cum as vedea cu ochii cum mi se prabusesc visele, rand pe rand! Si da, stiu ca suna a dramatizare, ar e exact ceea ce simt in secunda asta... si, defapt, simt multe...nu le pot si nu le stiu exprima in cuvinte...
Si stiu ca, oriunde ar fi sa ma mut in tara asta, gandul o sa-mi fie mereu aici... pentru ca fost foarte frumos, prea frumos sa vreau sa merg in alt oras...
Mai am, totusi, cateva zile...

8 Martie...

2010-03-08T02:58:00.000+02:00

...Disappear

2010-03-08T00:10:00.005+02:00

O piesa pe care nu ma satur sa o mai ascult... are niste versuri foarte frumoase :)

Interviu cu Adrian Eftimie

2010-03-04T16:12:00.004+02:00

Cel mai cunoscut DJ din România, Adrian Eftimie, mi-a acordat pentru MusicNewz un interviu în care povestește cum a devenit DJ și care sunt planurile pentru viitor.

La premiile Nights.ro Awards 2010, care au avut loc pe 27 februarie, Adrian Eftimie s-a clasat pe primele locuri la categoriile „Cel mai bun DJ din România în anul 2009” , „Cea mai bună emisiune radio de profil clubbing din România în 2009”, „Premiul specialistului pentru cel mai talentat DJ român în 2009” etc.

Adinna: De cât timp ești DJ și cum te-ai apucat de mixat?
Adrian Eftimie: 1994, Club Le Baron din București - acolo am “furat” meseria.

Adinna: Cum preferi să te cunoască publicul? Adrian Eftimie sau DJ Adrian Eftimie?
Adrian Eftimie: Adrian Eftimie

Adinna: Care este cel mai important, nu neapărat pentru tine, ci în general, tehnica mixării sau selecția de piese pe care orice DJ și-o face în prealabil?
Adrian Eftimie: Selecția și tehnica mixării sunt două chestii diferite, selecția o faci acasă, alegi exact piesele noi care iți plac cel mai mult, iar după ce o sa constați că piesele alese de tine prind în club, satisfacția este și mai mare. Cât despre tehnică, fiecare cum a învățat/furat !

Adinna: Știu că preferi stiluri ca Tech House, House, Techno, spune-mi câțiva dintre artiștii preferați.
Adrian Eftimie: Lauhaus, Mihai Popoviciu, Marco Effe, Tim Weeks, Ronan Portela, etc

Adinna: Pe unde mixezi în prezent și ce planuri de viitor ai?
Adrian Eftimie: În prezent, în mai toate cluburile din România, iar din 2010 mi-am propus să pun preț mult mai mult și pe cluburile din afara țării; încep anul cu Bulgaria și Moscova.

Adinna: Ce părere ai despre premiile câștigate la Nights.ro Awards din februarie 2010?
Adrian Eftimie: Mă abțin.

Adinna: Care este cel mai tare DJ după Adrian Eftimie?
Adrian Eftimie: După mine în top sau după părerea mea ?
Adinna: După părerea ta.
Adrian Eftimie: De departe, Marco Carola.

Adinna: Spune-mi 5 preferințe muzicale, piese sau mixuri pe care tu le asculți atunci când nu ești în postura de DJ.
Adrian Eftimie: Pink Floyd – Shine On You Crazy Diamond
Duran Duran – Come Undone
Duran Duran – Ordinary World
The Cure – Friday I’m In Love
Coldplay - Clocks

Mulțumesc mult Adrian Eftimie și mult succes în continuare în ceea ce faci!
Adrian Eftimie Promo March 2010 by Adrian Eftimie

Adrian Eftimie Promo March 2010 by Adrian Eftimie

O zi plictisitor de normală

2010-03-03T16:46:00.003+02:00

Îmi trec prin minte multe lucruri despre care să scriu azi, dar nu și suficiente idei pentru niciunul dintre ele...

M-am trezit mai dimineață ca de obicei, fără chef de nimic... m-am uitat repede afară să văd cum e vremea, nu de alta, dar azi este Baba mea :D...în 3...3 este numărul meu preferat. Era puțin înnorat...hmm...mă rugam de numa' să iasă soarele...vorbeam de una singură aici în casă și...până la urmă la ieșit!...mi-am făcut repede o cafea să ies să o beau pe balcon, ca și ieri - ieri a fost foarte frumos afară și abia am așteptat să fie soare să pot bea cafeaua pe balcon...în liniște... - dar mare mi-a fost mirarea când am deschis ușa să ies și m-a întâmpinat un vânt groaznic...ceva rudă mai îndepărtată a crivățului cred :))...eh, poate exagerez puțin, dar oricum, era rece...

Așadar, am făcut stânga-mprejur și am rămas în casă, doar cu privirea afară...dinăuntru se vedea, totuși, o zi superbă :)) (aparențele înșeală din nou). Stăteam și mă uitam la uscătorul de haine cum se clatină în vânt pe balcon și mă rugam să nu cadă, să nu trebuiască să mă ridic să-l aduc în casă...și îndeplinită mi-a fost dorința pentru vreo 20 de minute, până când...BUF...
Uite așa m-am ridicat de tot din pat...nu e chiar rău...trebuia să mă determine ceva s-o fac dacă cineva, nu are cine...
Încă e tot soare, dar bănuiesc că mai cald nu e...
Ziua de azi a fost până acum una, aproximativ, pierdută...în continuare, cel mai probabil o să citesc...o să pierd timpul într-un mod constructiv :P.
A, am mai primit ieri un „premiu”/„cadou”, de la Angi, căreia îi mulțumesc mult și o felicit, pe acestă cale, pentru blogul său!

P.S.: Voi v-ați ales Babă?

Analize și fapte

2010-03-02T15:11:00.004+02:00

Mulți oameni vorbesc

Mai multe categorii de persoane, au ca sarcină explicită la locul de muncă să vorbească: agenții de vânzare, secretare, manageri, personal de contact cu publicul, funcționari publici, politicieni, profesori, vedete de televiziune, purtători de cuvânt ai firmelor și instituțiilor, avocați, preoți etc. Este vorba de acele persoane a căror muncă sau interese îi determină să aibă contact cu multe persoane, să inițieze interacțiuni sau să mențină relații. Unii dintre aceștia o fac bine, chiar excepțional. Pentru că știu vorbi frumos, sunt apreciați în activitatea lor, în orice domeniu ar lucra.

Mai bine-ar tăcea

Există însă mulți impostori care vorbesc. Îi găsim în televiziune, în politică, în învățământ, în management, în afaceri, în rândul preoțimii, al avocaților, al funcționarilor. Ei vorbesc fie ca să se audă, fie vorbesc nu pentru cei care îi ascultă, ci în ciuda celor care îi ascultă, fie pentru ca să se legitimeze, fie ca să nu fie uitați de atenția publicului fără de care ar deveni niște persoane insignifiante și banale. Am văzut și vorbitori care țineau publicul prizonier; profitând de poziția lor de vorbitori de la tribună sau de la amvon, uitau că afară este frig sau în sală este cald, că unii dintre cei care sunt în sală sau în public stau în picioare sau leșină pe scări. De fapt, ei nu simt aceste lucruri, ci doar vor să spună ceea ce au de spus. Aceste situații de nesimțire exprimă o inteligență socială scăzută, o incapacitate reală de a simți publicul, contextul și de a ști ce să spună și când să se oprească.

Să scrie ce au de spus

Ar fi foarte bine dacă vorbitorii de meserie ar scrie ceea ce au de spus. Măcar așa, ca să se testeze că știu scrie. Sau poate, ca să își structureze firul vorbelor. Și să vadă și alții cum arată scrisul acestor vedete și persoane importante. Am întâlnit oameni „mari” care vorbesc bine și scriu greșit. Astfel, ei devin „mici”. De la înălțimea vorbelor de prăbușesc în hăul și disprețul greșelilor de ortografie. În scris, virtuțile și păcatele unui vorbitor se văd clar și limpede...ca apa de izvor :). Puneți-i să scrie pe vorbitorii elocvenți, adevărați lei cu coama-n vânt, care rag și-și înspăimântă interlocutorii de la înălțimea unei tribune sau la televiziune unde își exprimă adevărurile lor universale. Veți vedea cum se transformă în niște pui de Avicola, care fug înfrigurați la orice zgomot de pași și mor înecați în closet :D. În scris, răgetul leului se transformă într-un cârâit supărător, plin de greșeli de exprimare, de ortografie, de prescurtări de pe chat, care trebuiau să-i fi împiedicat acum mulți ani să treacă clasa.

Tăcerea e de aur

Dacă ai de ales între a vorbi mai mult și a vorbi mai puțin, între a vorbi și a tăcea, între a vorbi și a scrie, între vorbă și faptă, părerea mea este să alegi întotdeauna varianta din urmă (a vorbi mai puțin, a tăcea, a scrie, fapta). E mai bine pentru tine și mai puțin deranjant pentru cei din jurul tău.
Întotdeauna mi-a plăcut să cred că e mai bine să taci și să dai impresia că ești prost, decât să vorbești și să înlături orice dubiu! :D

1 Martie

2010-03-02T01:48:00.002+02:00

Prima zi de primăvară...
...mult soare, multă agitație în jur...o nouă viață!
Sau...

[O zi frumoasă, în care fetele primesc mărțișoare, ghiocei...simboluri ale primăverii. Mi-amintesc însă că, atunci când eram în gimnaziu și în liceu, la noi era obiceiul ca de 1 martie fetele să dăruiască mărțișoare băieților, colegilor, iar de 8 martie ei să ne dăruiască nouă... Am aflat că nu peste tot e așa... Așadar, și de 1 martie și de 8, tot noi primim mărțișoare, flori și, eventual, cadouri. Și mai bine! :))
Demult, când eram acasă, primeam multe, multe mărțișoare și felicitări, așa cum ați văzut și într-o postare anterioară, când am „descoperit amintiri”...
Dar, azi, pe lângă multe mărțișoare virtuale, am primit și unul adevărat...un fluture, binențeles; toată lumea care mă cunoaște știe că iubesc fluturii :X.

Să vi-l arat și vouă:

(Mulțumesc Filip :D)

Tot azi, Darias mi-a dăruit un premiu de care m-am bucurat mult și la care, trebuie să recunosc, nu mă așteptam:

Mulțumesc mult! >:D<>

Voi ce mărțișoare ați primit? Ia arătați-mi-le și mie! :D ]

...aceeași viață, aceleași amintiri sau...
...aceeași viață, aceleași vise, noi speranțe, ...

Să aveți parte de o viață frumoasă precum o zi însorită de primăvară!

Stări de spirit...

2010-02-28T13:25:00.008+02:00

Sunt nervoasă...și nostalgică...și melancolică...și frustrată... Cauzele sunt multe... Și trecătoare... Mâine n-o să mai am nicio treabă. Am observat că scriu pe blog doar în anumite momente, de sentiment dus la extrem; dacă aș putea să mă exprim la modul asta. Și anume, când sunt foarte bucuroasă, când îmi vine să țip în gura mare cât sunt de „happy” și mi se pun noduri în gât. Pe de altă parte, momentele de tristețe sau „depresie” mă trimit aici. Orice problemă care îmi modifică ceva prin suflet, fie acel ceva cât de mic, îmi amintește de blogul asta, pentru că aici mă descarc mereu, vorbesc despre sentimentele mele chiar dacă nu de puține ori ai spune că acele câteva cuvinte nu au nicio legătură cu ele sau scriu mult și, din exterior, se înțelege foarte puțin. Și oricum, blogul meu nu e decât un alt blog printre sutele de mii...iar câteodată chiar mă întreb de ce îmi expun sentimentele în fața unor necunoscuți? Un jurnal e privat...ești doar tu și sinele tău... Habar n-am...nici nu știu măcar de ce am scris asta...pur și simplu așa am simțit.
Bun... Trecând mai departe...
Încă mă chinui cu „Sentimentele îngropate de vii nu mor niciodată” a lui Carol K. Truman... deși cartea este foarte tare! Am făcut însă pauză de la ea câteva zile, când am citit „Povestea târfelor mele triste” ( Gabriel Garcia Marquez )...și asta a fost destul de bună, deși, trebuie să recunosc, am citit multe alte cărți mai bune.
Îmi plac romanele subiective. Ador să citesc pagini de introspecție, autoanaliza lucidă, stări psihice și emoționale, pentru că și eu fac la fel. Mă auto observ, îmi privesc faptele și sentimentele și mi le critic singură. Da...that sounds weird!... mă rog, e o întreagă filosofie aici, nu cred că e cazul să o dezvolt. Și nici nu cred că aș ști să o fac prea bine. Pff… acum e momentul critic: mă uit la text și încerc să mă hotărăsc ce titlu să-i dau...

P.S. Am primit un compliment acum ceva timp, care suna aproximativ cam așa: „Măi, tu ești cam schimbată. Ești prea…. domesticită” ) Nu știu dacă a fost trimis ca un compliment sau nu, dar eu am interpretat-o așa, pentru că asta înseamnă că eforturile mele chiar nu-s în van. Ce eforturi? Asta.. altădată! :D

Paul van Dyk - Let Go

2010-02-28T01:44:00.001+02:00

Amintiri...

2010-02-23T23:21:00.003+02:00

În sfârșit azi mi-am făcut curaj să fac ordine în bibliotecă...de mult timp plănuiam s-o fac. Am scos toate cărțile, le-am sortat și am așezat la loc doar cele cu adevărat importante. Cum? Există cărți mai puțin importante? Nu, știu că fiecare carte este interesantă, dar în biblioteca personală trebuie să fie doar cele care mă interesează pe mine...cele alea mamei, gen Sandra Brown, mă deranja și când le vedeam acolo...trebuia să scap de ele :)).
Și, așa cum se întâmplă de obicei când umbli printre lucruri neatinse de ceva timp, am descoperit multe...amintiri. Niște cutii, uitate în spatele cărților de pe rafturi...cutii de bomboane de ciocolată, pline cu amintiri. Am întrerupt „munca” pentru a depăna amintirile găsite acolo...
Am găsit colecții întregi de stanioale colorate în care erau, demult, învelite bomboanele de brad...multe foi din carnețelele pe care le aveam când eram mică, imprimate cu tot felul de desene, poze, mărțișoare, vederi de la mare, pe care le trimiteam în clasele mici acasă la ai mei, tot felul de lucruri făcute de mine la ora de Lucru manual; și, într-o cutie am găsit multe, multe scrisori... Când eram în gimnaziu, a 5-a, a 6-a, a 7-a, ce să știu eu de e-mail și internet și chestii de genu'? Nici vorbă!...eu îmi trimiteam scrisori cu prietenele mele care, fie nu erau de aici din oraș, fie erau plecate pe undeva, pe la bunici, în vacanțe...
Țin minte că ne scriam cel puțin săptămânal....și ne povesteam o grămadă, ne dedicam desene, lipeam tot felul de paiete și șnururi pe foaie, perforam plicurile și trăgeam panglică prin găuri...pff...adevărate opere de artă, ce mai...
Și, dintr-o dată, mi s-a făcut așa dor de vremurile alea...cât de frumos era :X.
Am să v-arat și vouă câteva dintre amintiri...am multe, multe, foarte multe...și toate sunt frumoase, dar le-am ales pe cele mai frumoase :) :

biblioteca mea...

...pe la mare...pe la munte...pe la mare...tot așa :D

...felicitări de Crăciun...una era făcută de mine și cu greșeli :">

felicitări primite, de-a lungul anilor, de ziua mea

la 18 ani...de la Oana :X

de Mărțișor...

desene și foi de „colecție”

Despre muzică: Copilu'AliasFo'Style

2010-02-21T02:58:00.007+02:00

Muzica exprimă tot ceea ce nu poate fi exprimat prin cuvinte și tot ceea ce nu poate rămâne în tăcere. Un artist desăvârșit poate fi descurajat de critică sau de indiferența celei mai desăvârșite nulități. Pentru a înflori, o inimă de artist are neapărat nevoie de căldura aprobării și aprecierii și chiar de strălucirea admirației!
Am pregătit un interviu cu o persoană aflată în perioada incipientă a unei cariere în muzică, un om extrem de talentat, încă necunoscut, dar de care veți mai auzi cu siguranță.
Nu i-am adresat „întrebări inteligente” care să dezvăluie pagini din viața sa, de genul „Cum te numești?”, „Câți ani ai?”, „Unde locuiești?”, „Ce zodie ești?”, „Care este mâncarea ta preferată?”, „Ai prietenă? Unde v-ați cunoscut și de cât timp sunteți împreună?” etc., pentru că toate ar fi fost urmate de răspunsuri și mai inteligente. Am dat peste altceva cu adevărat sentimental: muzica.

Adinna: De cât timp te preocupă muzica și de cât timp te implici în mod activ?

Copilu'Alias Fo'Style: Muzica mă preocupă de mic copil, cu toate că atunci nici nu îmi imaginam că o să mă ocup constant de asta. De pe la 12 ani am început să mă „antrenez” și să lucrez. Cu timpul munca a devenit mai intensă, până în momentul de față, în care mă ocup aproximativ non-stop :).

Adinna: Înțeleg că pentru tine muzica a devenit un mod de a exista. Ce te inspiră?

Copilu'Alias Fo'Style: Mă inspiră viața...am învățat să fiu inspirat din orice activitate pe care o am.

Adinna: Descrie muzica în 3 cuvinte.

Copilu'Alias Fo'Style: Sentimente. Dorință. Ambiție - cu precizarea că asta e în cazul meu :)

Adinna: Planuri pentru viitorul apropiat?

Copilu'Alias Fo'Style: O să încep o campanie de promovare a unui nou stil muzical numit „euro digital”, prin lansarea unui EP.

Adinna: Care ar fi pentru tine cea mai mare satisfacție muzicală?

Copilu'Alias Fo'Style: Pentru mine, muzica, în general, e o mare satisfacție :). Cred că doar de acum o să înceapă satisfacțiile.

Adinna: De ce Copilu' Alias Fo'Style?

Copilu'Alias Fo'Style: Păi, Copilu’ pentru că mereu am fost mezinul anturajului :), iar Fo'Style explică într-un fel modul meu de a lucra.

Fiecare copil este un artist... Important este cum să rămână un artist și după ce crește... :)

Eu am să postez ultima sa „realizare”, iar dacă o să vă placă, vizitați blogul lui pentru a vedea și a asculta toate celelalte mixuri :).
www.copilualiasfostyle.blogspot.com

În multe din playlisturile voastre apar genuri muzicale precum: euro dance, euro trance, euro house, electro house, hip hop, dubstep, minimal. Cum ar fi dacă am combina toate genurile astea și am digitaliza unele sunete?...poate ar suna așa:)

Poezii

2010-02-19T20:05:00.003+02:00

Am găsit, de curând, un blog cu niște poezii care mie-mi plac foarte mult! Am ales una dintre ele care, pot să spun, mi-a atras atenția cel mai tare:

TIMP

o ultimă țigară-și plânge fumul

aruncata-n scârbă

printre hârtii

cu poezii.

un ultim om își plânge drumul

presărat cu jucării..

suntem copii

părinții noștri sunt din lut.

i-am modelat, cu mâini prea mici,

din sânge și pământ.

suntem copii cu toții.

unii nenăscuți

și alții vii.

suntem copii cu toții,

cu glasul alb, cu ochi cusuți,

purtând la mână ceasul morții.

E foarte frumoasă!

Și mai multe poezii, la fel de frumoase zic eu, puteți citi AICI

Prima zi de primăvară...

2010-02-19T17:26:00.004+02:00

Azi a fost o splendidă zi de primăvară. După amiază am ieşit câteva ore în grădină. Am curăţat viţa de vie şi câţiva pomi fructiferi. Narcisele galbene sunt îmbobocite deja. Sub viţa de vie, printre resturile vegetale din toamnă am găsit câţiva melci de grădină căpăciţi şi i-am pus de-o parte să nu-i strivesc....

...glumeam :D

N-a fost nimic din ce am zis mai sus, dar când mi-am imaginat toate astea, arătau bine :).
Dar, cu „prima zi de primăvară” e pe bune... M-am trezit și când m-am uitat pe fereastră, nu mi-a venit să cred... un soare cum nu mai văzusem de mult... astfel, am dedus că trebuie să fie și cald. Am băut cafeaua afară, o zi superbă ce mai...
Pe urmă, au venit fetele cu o propunere: să mergem undeva la aer... Ne-am „îmbarcat” și am mers la iarbă verde :)) bine, așa se zice... era iarba verde, într-adevăr, dar mai era și zăpadă pe alocuri, pădurea era uscată ca și toamna...erau cam 4 anotimpuri într-unul singur...așa frumos arăta!.
A fost foarte frumos, nu ne-a venit să credem că deja e vreme de frigare, vorba Ioanei: „Ce-i azi? februarie?” :)). Am făcut frigare, am povestit, am plimbat-o pe Tisha (o s-o vedeți în poze, mai jos...e mică și roz), am și meditat puțin lângă o cascadă care ne-a captat atenția de-a binelea...a fost foarte bine...nu ne-am fi gândit!
Haideți să v-arat:

cercetam împrejurările

...au început pregătirile...

...eu aveam alte preocupări...

...dar până la urmă am ajutat :)

...am făcut și pauză...

...pe urmă, la cascadă...

...mai niște semințe :))...cu ioana și oana

...meet Tisha

...pe urmă, ne-am împotmolit!...dar nu era o problemă...aveam ajutor de bază!

Foarte frumoasă prima zi de primăvară...
...sper să nu fie adevărat ce mi-a zis mami - că de mâine încep ploile...

A fost odată...

2010-02-16T17:27:00.006+02:00

Lillee spunea că, hoinărind pe bloguri, a descoperit o chestie drăguță, pe care a transformat-o în leapșa...
Acum, eu trebuie să scriu despre și să arat poze cu orașul meu natal - varianta veche, de demult.

Beiuș

Beiușul este un oraș-cetate naturală, străjuită în trei părți de masive ale Carpaților Occidentali și este așezat pe cursul mijlociu al Crișului Negru.

În Ţara Beiuşului, încă din primele secole ale erei noastre, existau sate ale căror locuitori se îndeletniceau cu agricultura. După retragerea stăpânirii romane din Dacia populaţia din Ţara Beiuşului, organizată în obşti săteşti, a continuat să practice agricultura, creşterea animalelor şi meştesugurile. Prima menţiune cunoscută a localităţii datează de la 1263, dar oraşul a existat dinainte, dovadă fiind că la 1241 se vorbeşte de un district al Beiuşului complet pustiit de tătari în timpul invaziilor de la 1241-1246.

Ceea ce a impulsionat deosebit dezvoltarea oraşului şi ridicarea sa culturală a fost înfiinţarea în 1828 de către episcopul Samuil Vulcan a unui gimnaziu român-unit (greco-catolic), devenit în 1998 Colegiul Naţional "Samuil Vulcan". Înfiinţarea gimnaziului de la Beiuş a fost un eveniment de mare însemnătate pentru românii din Transilvania, deoarece a format intelectuali români care au devenit purtători ai emancipării culturale şi politice a românilor transilvăneni.

Nu am găsit prea multe poze...majoritatea sunt cu fostul gimnaziu, actualul Colegiu Național „Samuil Vulcan” - unde am învățat și eu :).

Printre personalităţile beiuşene se numără:

Adrian Pintea - mare actor român
Partenie Cosma - economist, director al Băncii Albina din Sibiu
Valeriu Traian Frențiu - episcop greco-catolic
Elena Bissinger - pictor
Nicolae Branda - scriitor
Julius Ovidiu Constantinescu - ziarist şi pseudomogul

Cine vrea să scrie despre orașul său natal și să ne arate și câteva poze, îl/o rog s-o facă! :)

what If Tomorrow Never Comes,,,?

2010-02-16T00:18:00.002+02:00

Ce credeți că ați face dacă ați ști că azi e ultima noastră zi pe Pământ?

Tot aici...

2010-02-14T17:58:00.002+02:00

...am pierdut o noapte întreagă cu „mutatul” pe www.adinna.ro.
Am reușit să fac multe - să-mi pun o temă de profil...și aia aleasă dintre cele oferite de ei...dar chiar mi-a plăcut tema aia... :)
În rest, nimic nu am știut să fac pe-acolo...plus că de importat articolele de aici nu se poate...pagina încarcă extrem de greu - e proastă găzduirea cred...mai rău mi-am făcut nervi!
Până una-altă, rămân aici...mi-e drag blogul ăsta, iar dacă ar fi să reușesc să fac și acolo ceva, tot l-aș păstra și ăsta! Știu că și aici am mici probleme: la header îmi apar linii, bannerul nu merge nici la mine, nici la voi...sper să reușesc să le remediez...
O seară frumoasă vă doresc...

Sondaj de Valentine's Day

2010-02-13T22:43:00.004+02:00

Am tot citit pe bloguri tot felul de păreri legate de Valentine's Day și, printre altele, m-am gândit să fac un sondaj în rândul prietenilor mei.
I-am întrebat, așadar, ce înseamnă Valentine's Day pentru ei, dacă sunt sau nu de acord cu această sărbătoare și de ce și, în cazul în care au iubit/ă, dacă au luat cadouri și ce anume. Ei mi-au răspuns:

Horică (24):
„Da, mi se pare ok și o sărbătoresc atunci când am cu cine. E super ideea!”
...Horică i-a luat iubitei sale o brățară de aur.

Filip (22):
„În primul rând, nu e o sărbătoare tipic românească...noi, românii, ne-am cam obișnuit să preluam și măcar, dacă am prelua lucruri bune...dar preluăm toate găinăriile de la toate civilizațiile. E o chestie drăguță pentru cei care se iubesc și se lasă pradă sentimentului de iubire, DAR...întotdeauna există un DAR...Oare de ce?...DAR cei care se iubesc cu adevărat și simt iubirea ca și-n prima zi, chiar dacă e dragoste la prima vedere, cu năbădăi sau a fost o simplă vrăjeală la o cafea și apoi dragostea cea mare sau chiar dragoste cu vânătăi, eu cred că nu ar avea nevoie de o anumită zi, un simplu 14 februarie, ca să-și arate iubirea, dragostea, simpatia... Eu sunt de părere că, în fiecare zi din viața ca și îndrăgostiți ei trebuie să-și demonstreze asta prin suspans, surprize, atracții de tot felul, clipe de neuitat...și multe altele. Și aș vrea să mai punctez o chestie...De ce trebuie să se comercializeze chestia asta?...”
...Filip i-a luat Oanei o cutie cu bomboane de ciocolată în formă de inimioară, un cufăr pentru bijuterii cu o inimă înăuntru și urma să-i ia și un buchet de flori....încă nu găsise trandafirii potriviți :) - foarte draguț și simbolic!

Oana (22):
„Păi, în primul rând, cele mai multe persoane sărbătoresc, cred, de Valentine's Day și nu de Dragobete...cel puțin tinerii de acum, din generația noastră...și sunt de acord cu ea...sunt inimioare peste tot...până și ăia mici au deja mania asta. Vezi în ziua aia mai multe fețe happy....și mai îs și cadouașurile alea, parcă mai din suflet decât la alte sărbători...”
...Oana i-a luat lui Filip „ce și-a dorit” - un cooling pad și urma să-i mai ia ceva „cu inimioare”.

Iulia (18):
„Este o sărbătoare foarte frumoasă pentru cei care iubesc și sunt iubiți în același timp. Sune de acord cu această sărbătoare, deși nu este una românească, dar simbolizează iubirea. Să vă spun: DE VALENTINE'S DAY FACEȚI DRAGOSTEA, NU CUMPĂRĂTURI!! :))”
...Iulia nu i-a luat nimic iubitului ei, pentru că este departe, dar dacă era aici i-ar fi luat „un parfum...ăla care știu că-i place lui mult și probabil o cioco în formă de inimioară”.

Călin (22):
„E ok Valentine's-ul...sunt de acord cu această sărbătoare...e o ocazie în plus să-ți arați dragostea”.
...Călin o să-i ia lui Deni ceva simbolic...„probabil o inimioară și flori”.

R. (19):
„Ideea cu 14 februarie este preluată dintr-o veche legendă...e un mit...și ar trebui celebrată altfel decât se face în ziua de azi - este un motiv în plus pentru materialism”.
...„Lu' iubită-mea îi fac un cadou verbal zilnic...care este mai mult sau mai puțin plăcut!...asta depinde de dispoziția pe care o am de pe-o zi pe alta...”

Oanna (18):
„Eu, personal, nu prea sunt de acord cu ziua de Valentine's, deoarece nu este o sărbătoare specifică românilor, este împrumutată de la americani și nu-i văd rostul. Ce rost are să sărbătorești Valentine's Day când pe 24 februarie sunt Dragobetele? După părerea mea, este o zi care îți dă stres : "Oare ce-i cumpăr iubitului?" "Dacă nu-i place ce i-am cumpărat?" "Oare ce facem de Valentine's?" ..etc. Cred că este mai mult o sărbatoare care aduce multe profituri comercianților și celor care organizează anumite evenimente pentru "îndrăgostiți".
...Oanna nu are iubit.

După cum bine vedeți, părerile sunt împărțite, cadourile sunt, majoritatea, simbolice, nu mai rămâne decât să...vă iubiți mult! :)

Împlinire materială sau împlinire sufletească?

2010-02-12T23:05:00.004+02:00

Înainte de a-mi dori averi sau succese și înainte de a le plasa pe acestea în fața împlinirii spirituale, mă gândesc că oamenii cei mai simpli sunt cei mai fericiți...că ei pot iubi cu cea mai mare intensitate.
Și cine știe...poate secretul constă în a nu-ți dori comori materiale (asta neînsemnând că-ți abandonezi cariera sau visurile) și a lucra la a dobândi fericirea spirituală...poate așa, cele două se vor contopi și mă vor face într-adevăr un om împlinit.
Când spun „împlinire” mă gândesc la toate acele lucruri care-mi încălzesc sufletul, care îmi fac inima să tresară, care dau sens vieții. Fiecare om înțelege altfel acest aspect. Pentru unii fericirea constă în bani, pentru alții în carieră, iar alții nu se simt împliniți fără cineva alături sau fără să întemeieze o familie.
În zilele de azi pornim într-o goană nebună după bani, după achiziționarea unor obiecte valoroase (vile, mașini scumpe, haine de firmă care să ne confirme statutul), dar o dată dobândite, ne pot face ele într-adevăr fericiți? Pe unii poate că da, dar majoritatea vor realiza că ele nu reprezintă defapt cheia fericirii. Chiar și cei materialiști care ajung să-și satisfacă toate plăcerile cu ajutorul banilor au uneori regrete, frustrări, întrebări mocnite pentru că vine o vreme în care conștientizezi faptul că oamenii, sentimentele, experiențele pe care le trăiești sunt cele mai importante. Așadar, aceste persoane și celelalte mai înțelepte vor căuta acel „ceva” care le lipsește, care dă într-adevăr sens vieții și pe care, poate, din anumite motive l-au neglijat. Care este oare misterul și miracolul în stare să ne umple sufletul de bucurie așa cum niciun lucru material nu a reușit până acum?
Să fie oare dragostea? Cei care am cunoscut-o afirmăm acest lucru cu tărie. :)
Cei care o căutăm încă zâmbim temători și timid, ca și cum nu putem rosti un adevăr de toți știut, dar de puțini aflat. :)
Singuri sau într-o relație, așteptând sau încercând să păstrăm pasiunea iubirii aprinsă, cu toții simțim nevoia să dăruim și să primim dragoste. Doar ea ne poate împlini, doar ea ne poate face fericiți. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm faptul că iubirea nu înseamnă doar un iubit cu care să ne petrecem tot timpul, uitând că în jurul nostru există oameni la fel de importanți: familie, prieteni etc. Atunci când recunoști iubirea ca fiind principalul motor al vieții, al bunei dispoziții, al fericirii, trebuie să o cunoști în toate manifestările ei și să înveți să o împărtășești...înainte de a aștepta să o primești!
Nimic nu se compară cu bucuria pe care o simți atunci când ești îndrăgostit și iubești. Poți să ai bani, poți să deții titluri importante, dar dacă ești privat de dreptul de a fi iubit, de a avea familie și de a te bucura de fericirea casnică nu vei fi decât un suflet pustiit și probabil cu foarte multe regrete.
Și când mă gândesc că cei care ne privează de toate aceste comori suntem doar noi înșine...

P.S.: Vroiam de mult timp să scriu ceva pe tema asta, dar am amânat...din multiple motive...plus că nu eram foarte sigură că am dreptate. Dar am avut azi ocazia să întâlnesc oameni care să-mi întărească concepțiile, să mă ajute să-mi confirm bănuielile.

De Valentine's Day...la școală

2010-02-12T11:29:00.002+02:00

Se apropie Valentine's-ul! Pe lângă multe altele, această sărbătoare împrumutată este și un motiv folosit de profesoara de engleză, „Teacher” cum îi spun copiii, să pună la încercare imaginația și creativitatea elevilor, mai ales a celor din clasele mici.

„Fetița mea”, Sali, este clasa a patra.

A primit ca temă de la profesoara de engleză un mini proiect pentru expoziția școlii ce va avea loc cu ocazia zilei de Sfântul Valentin.

Ce a urmat: „Adinuțaaaaa, așa-i că mă ajuți să fac ceva pe o foaie?”... Și cum NICIODATĂ nu pot să-i zic nu, am acceptat.

Însă, tipic mie, am lăsat totul pe ultima zi; azi trebuie predat, așa că ieri am muncit din greu și...singură! Așa s-a nimerit și așa mi-a trebuit dacă nu am avut timp zilele trecute când m-ar fi ajutat și Sali. Și așa, am decupat toată ziua pe iRimi și iRimioare, le-am lipit, le-am agățat...pfff...

Dar până la urmă, mi-a ieșit ceva draguț! Să vă arat:

Temă pentru acasă

2010-02-11T01:12:00.003+02:00

Da, sună ciudat, însă cum nu mai am școli și profesori, îmi dau prietenii teme de casă sau îmi iau eu singură; de data asta, am primit tema de la Darias. Ea îmi cere să vă spun cele zece porunci...ale mele, desigur :).
Așadar, mi-am propus să fiu conștiincioasă, ca întotdeauna :D :
1. Acceptă-te și iubește-te așa cum ești!

2. Ascultă-ți întotdeauna inima!

3. Fă-i pe cei dragi să se simtă mereu speciali!

4. Ai răbdare, așteaptă oricât și mai ales așteaptă orice!

5. Dacă poți, fă un bine și încearcă să nu faci un rău!

6. Nu uita că mereu există ceva ce poate să te doboare!

7. Înțelepciune, înțelegere și compasiune!

8. Fii sincer, evită minciuna!

9. Nu căuta să te răzbuni!

10. Visează! Speră! Iubește!

Cam astea ar fi zece dintre lucrurile pe care mă străduiesc să le respect în viață.

...utilul cu plăcutul

2010-02-11T00:42:00.003+02:00

Câteodată sunt zile în care nu e aproape nimic de făcut, plictisitoare... Alteori sunt zile pline de activități, când ai impresia că nu-ți ajunge timpul să închei ce-ai început...așa au fost pentru mine ultimele zile; am umblat, m-am învârtit până n-am mai știut de mine...eh, nu chiar :D. Dar pe drum, am avut totuși timp să stau câteva minute la zăpadă.
Uite așa:

Campania VIAȚA ARE SENS

2010-02-09T13:11:00.005+02:00

Știți câți oameni sunt a căror viață depinde de câteva sute de dolari? Și aici nu e vorba de o pâine, poate fi vorba de un tratament medical sau de o operație care poate salva o viață. Dar se pot face lucruri mari dacă depunem efort comun!
Cei care vor să participe la campanie trebuie să pună reclamele campaniei pe blogul propriu ( prin simpla copiere a unui cod), așa cum apare la mine, prima, la secțiunea Bannere.
Pentru mai multe informații și pentru copierea codurilor, accesați Viața are sens.

Dear John...

2010-02-08T17:43:00.005+02:00

Acum câțiva ani, vedeam aproape zilnic filmul „Prințesa și soldatul”...îl dădea pe HBO cam din două-n două zile timp de aproape o lună...mereu mă uitam la el ca și când l-aș vedea pentru prima oară...
Peste ani și ani așa, am uitat de el sau nu mi-am amintit de el decât rar...
De curând însă, am primit un trailer pe mail, care mi-a amintit brusc de acel film, pentru că povestea seamănă extraordinar de tare...este vorba despre „Dear John”!
Și de atunci, de două zile mai exact, nu mai am liniște. :)) Stau cu ochii-n patru să nu cumva să pierd momentul apariției sale în cinematografele de pe-aici...n-aș suporta să nu-l văd. :D

Zice-se că:

O fată blondă, visătoare și foarte ambițioasă de care se îndrăgostește un băiat puternic, frumos și cam impulsiv...
Filmul este o romantică înlănțuire de despărțiri și regăsiri, presărată cu apusuri de soare intense și replici sensibile și emoționante. Romantismul este dat de sursa de inspirație - un roman scris de Nicholas Sparks (autorul unor succese precum „A Walk to Remember”, „The Notebook” sau „Nights in Rodanthe”), iar prospețimea și firescul - de regia mereu nuanțată a lui Lasse Hallstrom ( cu „o” dintr-ăla cu două punctulețe deasupra, cum nu am eu pe tastatură :D).

Abia aștept...8->

EA, femeia...

2010-02-07T12:50:00.007+02:00

Am fost invitată de Monica și de Bianca să aleg o poezie cu/și/pentru sau despre femei, care îmi place mie cel mai mult și, de asemenea, o poză, cu mine, care să reprezinte femeia...
Ei bine, poza este mai sus (încă nu prea am poze care să reprezinte femeia...am zis încă!:D ); cât despre poezie, m-am gândit la următoarea:

PE EA NUMAI MÂINILE MELE
POT SĂ O MÂNGÂIE

de Teofil Răchițeanu

Pe ea numai mâinile mele pot să o mângâie,
Să o lăcomească și, flămânde mereu,
Cu nesațiu adânc să o mistuie.
Ea e mireasma pe care numai eu pot să o respir,
Balsamul de care rănile mele pot doar să se vindece;
Ea e lacrima pe are sufletul meu poate doar să o plângă,
Norul suav pe care de la răsărit la apus
Privirile mele pot doar să îl poarte.
Ea e durerea care pe mine poate doar să mă doară,
Deznădejdea care pe mine doar deznădăjduiește-mă,
Tristețea care pe mine doar întristează-mă;
Ea e o flacără care, ca într-un incendiu, mă arde
Și în lacrima ei mă stânge și mă ucide suav
Și cu mâinile, cu glasul și cu privirile ei
Ca oricând mai frumos poate iar să mă-nvie!

Ea e noianul în care ființa mea toată și de tot
Până în adânc într-o zi cufundase-va...

Le invit pe: Lillee, Dana, Cris, Darias, Ioana să ne arate câte o poză reprezentativă cu ele și o poezie cu/și/pentru sau despre femeie!
De asemenea, oricine vrea să preia leapșa sunt binevenite, chiar dacă nu le-am nominalizat mai sus. :)

O zi din viața mea

2010-02-05T14:28:00.007+02:00

Am fost „provocată” de M.Cristina să descriu cum arată o zi din viața mea.
Ei bine, pentru mine, ziua nu începe în momentul în care deschid ochii, ci peste vreo 10-15 minute, după ce beau prima gură de cafea...când mă ridic din pat mă duc teleghidată direct la bucătărie, să pun de cafea. Până se face, sunt la baie. Pe urmă, mă așez aici și încep să iau blogurile, pe rând, să văd ce-mi mai ziceți. Asta, de obicei...se mai întâmplă să trebuiască să ies de dimineață și atunci amân verificarea blogurilor pentru mai târziu. Mai fac una-altă prin casă...uneori mai ies...dar, de obicei, dacă nu-i neapărat să merg undeva, prefer să stau în casă...îmi place să stau în casă! :D
Seara, totuși, îmi place să merg la plimbare pe jos...mă-nvârt pe-aici prin apropiere puțin și mă întorc în casă. Acum urmează problema: nu pot să dorm până târziu...sau până devreme...nu știu cum ar fi mai corect să spun :D. Și stau, butonez pe-aici sau la televizor, unde niciodată nu găsesc nimic. Alteori, mă oblig să adorm și mă pun în pat și țin ochii strâns închiși, dar nimic...eventual fac riduri mai repede în ritmul ăsta :))...atunci am chef de vorbit, ca să adorm mai repede, dar mi-e frică să vorbesc singură :)) (sper să nu ajung niciodată în faza aia), pentru că Andra doarme...toată lumea doarme...până la urmă adorm și eu, binențeles. Dar am promis că, după licență, o să încerc să-mi schimb programul...să-mi reglez somnul, poate așa n-am să mai sufăr de oboseală cronică.
Cam așa arată o zi din viața mea...iar în cele care urmează, am nevoie de multă, multă odihnă.
Pe urmă, poate o să încep o viață nouă...mă gândesc acum la asta. :-$